Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-01-26/semafoarele-din-chishinau-vor-avea-placa-cu-sageata-verde-la-dreapta-23727.html
Data: Jan 26, 2012 (23:01)

Semafoarele din Chişinău vor avea placă cu săgeată verde la dreapta

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a instalat astăzi prima placă cu săgeată verde, la un semafor de pe străzile oraşului. Astfel şoferii vor avea posibilitatea să vireze la dreapta, indiferent de culoarea indicată la semafor. Plăcile vor fi amplasate în dreptul semnalului roşu. Prima placă cu săgeată verde a fost instalată la semaforul de la intersecţia străzii Bucureşti cu Viaductul Centru – Botanica.

În perioada imediat următoare, asemenea plăci vor fi instalate la 5 intersecţii din capitală. Ulterior marea majoritate a semafoarelor din Chişinău vor fi dotate suplimentar cu placi cu săgeată verde.

Plasarea lângă semafoare a panourilor adiţionale de culoare neagră cu săgeată verde la dreapta este o prevedere nouă în legislaţia rutieră, aprobată de Guvernul Republicii Moldova în vara anului trecut. Iniţial Primăria municipiului Chişinău a instalat 11 semafoare cu lumină verde intermitentă la intersecţiile principale, pentru a fluidiza traficul rutier. Municipalitatea a solicitat operarea modificărilor respective şi în legislaţia rutieră, însă proiectul nu a fost acceptat.