Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-12-06/shoferul-de-troleibuz-care-a-tamponat-o-femeie-a-fost-condamnat-23186.html
Data: Dec 6, 2011 (15:52)

Şoferul de troleibuz care a tamponat o femeie a fost condamnat

Procuratura capitalei informează că, şoferul de troleibuz care a tamponat mortal un pieton, a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Probele prezentate de procurori în instanţa de judecată au demonstrat că, în septembrie 2010, şoferul de 24 ani, conducînd troleibuzul care se deplasa pe str.Alecu Russo, a încălcat cerinţele Regulamentului Circulaţiei Rutiere, tamponînd o femeie, care traversa partea carosabilă a drumului.

În rezultatul impactului victima a fost internată în secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă din capitală, unde după 2 zile de la accident în urma leziunilor cauzate a decedat.

Victima, în vîrstă de 60 de ani, îşi vizitase copii care locuiesc în capitală şi în acea dimineaţă se îndrepta spre gară pentru a pleca la domiciliul din r-l Cimişlia.

Procurorii informează că, potrivit raportului de expertiză auto-tehnică, şoferul dispunea de posibilitate tehnică de prentîmpinare a tamponării pietonului, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.