Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.12.2011

Vizita preşedintelui BERD la Banca Naţională a Moldovei

Vizita preşedintelui BERD la Banca Naţională a Moldovei

Guvernatorul Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Thomas Mirow, care  se află în vizită la Chişinău. Discuţiile purtate de oficiali în cadrul întâlnirii au cuprins subiecte ce ţin de sprijinul acestei instituţii internaţionale în implementarea proiectelor de dezvoltare pe anumite segmente strategice ale economiei Republicii Moldova. Astfel, deliberările s-au referit la susţinerea din partea BERD pentru dezvoltarea sistemului bancar sub aspect financiar şi tehnic. Asistenţa vizează acordarea liniilor de credit de importanţă investiţională şi în condiţii avantajoase băncilor şi contribuie la dezvoltarea acestora la nivel instituţional, operaţional şi corporativ.

Agenda întrunirii a inclus, de asemenea, dezbateri despre implementarea proiectului de finanţare a eficienţei energetice, în baza aplicării unor noi metode şi abordări de finanţare a investiţiilor aferente în condiţii de piaţă concurenţială.

Dialogul oficialilor a mai vizat eforturile comune ale BNM şi BERD pentru sporirea transparenţei structurii acţionarilor băncilor, în scopul realizării unei supravegheri bancare prudenţiale optimizate, anuntă Serviciul de presă al Băncii Naţionale a Moldovei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus