Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-11-14/participare-la-sesiunea-adunarii-regionale-europa-a-adunarii-parlamentare-a-francofoniei-22895.html
Data: Nov 14, 2011 (11:34)

Participare la sesiunea Adunarii Regionale Europa a Adunarii Parlamentare a Francofoniei

Deputata Ana Guțu va participa la cea de-a XXIV-a sesiune anuală a Adunării Regionale Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), care se desfășoară, în perioada 14-17 noiembrie 2011, în capitala Lituaniei Vilnius. Ana Guțu este președinta Secțiunii din Republica Moldova a APF.

Tematica principală a reuniunii este rolul cadrelor didactice și mass-media în promovarea studierii limbii franceze, locul predării acesteia în calitate de limbă străină, pregătirea profesională pentru generarea creșterii economice și crearea locurilor de muncă.
Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF) – Adunarea consultativă a Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) – reprezintă un forum de dezbateri și de schimb de informații, vizînd, în principal, promovarea și apărarea democrației, a statului de drept, respectarea drepturilor omului și a diversității culturale. Adunarea favorizează toate inițiativele de cooperare menite să conducă la întărirea solidarității pe care folosirea limbii franceze o stabilește între membrii săi, contribuind astfel la instaurarea unui veritabil dialog între culturi.

Parlamentul Republicii Moldova a aderat la APF în vara anului 1996, informează Serviciul de presă al Legislativului.