Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.10.2011

Moldova a semnat Acordul privind Spațiul Aerian Comun cu Uniunea Europeană

Moldova a semnat Acordul privind Spațiul Aerian Comun cu Uniunea Europeană

Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova a fost semnat de Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu, negociator-şef din partea Republicii Moldova şi Klaus Gail, negociatorul-şef din partea UE.

La eveniment au mai participat ambasadorii în Republica Moldova a statelor membre a Uniunii Europene precum şi şeful Departamentului Relaţii multilaterale şi acorduri în transport aerian în cadrul Directoratul General pentru Mobilitate şi Transport Philip Burghelle-Vernet.

Premierul Vlad Filat a menţionat că astăzi s-a finalizat un proces important pentru ţara noastră, demarat acum un an şi două luni.    

„Pe 26 august 2010 am adresat Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, o scrisoare prin care anunţam intenţia Republicii Moldova de a adera la Spaţiul Aerian Comun cu Uniunea Europeană, iar prima rundă de negocieri a avut loc la 27 iulie 2011 şi în 3 luni negocierile au fost finalizate, în cadrul a 3 runde de negocieri. Acum un an, puţini erau cei care considerau realizabil acest obiectiv al Guvernului. Dar, am demonstrat că, atunci cînd munceşti, orice obiectiv este realizabil. Astfel, astăzi asistăm la parafarea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre UE şi Republica Moldova”, a spus Vlad Filat.

Premierul a spus că semnarea Acordului va permite ca, începînd cu anul 2012, pasagerii să poată beneficia de tarife la biletele de avion cu 30-40% mai mici. De asemenea, semnarea Acordului va însemna mai multe destinaţii.

 „Deja la această etapă putem spune că va creşte calitatea şi siguranţa serviciilor aeriene. Or, competiţia loială întotdeauna a stimulat îmbunătăţirea calităţii serviciilor. Prin alinierea cadrului normativ naţional la rigorile europene, va avea loc procesul natural de îmbunătăţire a standardelor de calitate şi siguranţă a serviciilor de transport aerian. Semnarea Acordului este importantă şi pentru mediul de afaceri. Practica arată că, sporirea accesibilităţii transportului aerian duce inevitabil la intensificarea relaţiilor dintre oamenii de afaceri din diferite ţări/regiuni. Aceeaşi afirmaţie este valabilă şi pentru relaţiile interumane”, a spus Vlad Filat.

Printre beneficiarii direcţi ai Acordului se numără şi aeroporturile din Moldova, aeroportul din Chişinău poate înregistra chiar o dublare a traficului de pasageri în următorii 3 ani, iar pentru aeroporturile regionale (Bălţi, Mărculeşti, Cahul), se deschid noi oportunităţi de dezvoltare.

Premierul a menţionat că cetăţeanul/pasagerul este beneficiarul nr.1 al acestui Acord, iar Guvernul, cu sprijinul partenerilor europeni, a depus efortul necesar pentru ca acest Acord să poată fi negociat într-o perioadă de timp atît de scurtă.

 La rîndul său şeful Departamentului Relaţii multilaterale şi acorduri în transport aerian în cadrul Directoratul General pentru Mobilitate şi Transport,  Philip Burghelle-Vernet a menţionat că Acordul cu Republica Moldova a fost elaborat într-un timp record, ceea ce denotă interesul sporit din partea ambelor părţi.

„A fost o mare plăcere din partea UE ă negocieze şi să semneze acest acord cu Republica Moldova, iar noi vom continua să conlucrăm şi să oferim sprijinul necesar pentru ca toate prevederile documentului să poate fi implementate. Nu va fi un lucru simplu, dar toate beneficiile pe care le va aduce, merită tot efortul pe care sînt convins că Guvernul este gată să-l depună” a spus Philip Burghelle-Vernet.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus