Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.10.2011

Iurie Leancă într-o vizită oficială în Cipru

Iurie Leancă într-o vizită oficială în Cipru

Astăzi, 3 octombrie 2011, ministrul afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, începe o vizită oficială în Republica Cipru, la invitaţia omologului cipriot, dna Erato Kozakou-Marcoullis.

Republica Cipru se pregăteşte pentru preluarea în a doua jumătate a anului viitor a Preşedinţiei prin rotaţie a Uniunii Europene. Din această perspectivă, vizita în Cipru a ministrului Iurie Leancă va constitui un bun prilej atât pentru abordarea aspectelor cooperării bilaterale, cât şi pentru identificarea de noi proiecte şi iniţiative de sprijin, şi promovare în cercurile comunitare a dezideratului european al Republicii Moldova. 

Pe durata vizitei, şeful diplomaţiei moldoveneşti va avea întrevederi cu Preşedintele Republicii Cipru, Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, ministrul afacerilor Externe, ministrul Finanţelor şi ministrul Comerţului, Industriei şi Turismului.

Agenda discuţiilor cuprinde un spectru larg de subiecte importante pe dimensiunea bilaterală şi multilaterală, facilitarea raporturilor comerciale, atragerea investiţiilor în economia Republicii Moldova, precum şi subiectele privind securitatea regională şi internaţională. 

Potrivit MAEIE, în cadrul vizitei se preconizează, de asemenea, semnarea Memorandumului de cooperare în domeniul integrării europene.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus