Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-08-10/cabinetul-de-minishtri-a-aprobat-hotarirea-cu-privire-la-crearea-consiliul-economic-pe-linga-primmin-22048.html
Data: Aug 10, 2011 (15:06)

Cabinetul de Miniştri a aprobat hotărîrea cu privire la crearea Consiliul Economic pe lîngă prim-ministru

Cabinetul de Miniştri a aprobat hotărîrea cu privire la crearea Consiliul Economic pe lîngă Prim-ministru, ca organ consultativ. Aceasta mai prevede şi aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea lui. Potrivit hotărîrii în cauză, Consiliului Economic are menirea de a facilita dialogul între reprezentanţii comunităţii de afaceri şi formatorii de politici în vederea dezvoltării unui climat socio-economic favorabil.

În context, Vlad Filat a precizat ca acest Consiliu este pe lîngă Prim-ministru şi nu pe lîngă Guvern. Totodată, Prim-ministrul a solicitat membrilor Cabinetului de Miniştri să manifeste iniţiativă astfel încît Consiliul să fie funcţional şi să ajute la dezvoltarea economică a ţării. În aceeaşi ordine de idei, Premierul a menţionat că  membrii Consiliului urmează a fi numiţi doar cu condiţia că persoanele invitate să facă parte din acest organ consultativ vor confirma disponibilitatea de a activa în cadrul acestuia.