Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-07-14/ministerul-economiei-a-facut-public-raportul-cu-privire-la-rezultatele-activitatzii-sale-pentru-prim-21816.html
Data: Jul 14, 2011 (17:46)

Ministerul Economiei a făcut public Raportul cu privire la rezultatele activităţii sale pentru prima jumătate a anului în curs

Activităţile Ministerului Economiei, în corespundere Programul de Stabilizare şi Relansare Economică a Republicii Moldova pe anii 2009-2011, agenda reformelor economice „Rethink Moldova" şi Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrare Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare" (2011-2014), au fost axate pe îmbunătăţirea mediului de afaceri, implementarea unei noi formule de dezvoltare a economiei, bazate pe producţie competitivă cu utilizarea tehnologiilor performante şi orientată spre export, precum şi crearea premiselor economice capabile să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei şi situaţia din domeniul social.

Astfel, se arată în raport, Ministerul Economiei a reuşit în această perioadă să implementeze un şir de reforme structurale concrete , rezultatul cărora se reflectă inclusiv în datele macroeconomice pentru această perioadă. Astfel, în primul trimestrul al anului în curs, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 8,4%; în primele cinci luni exporturile s-au majorat cu 63%, s-a îmbunătăţit calitatea structurii importurilor, în favoarea mijloacelor de producţie, maşinilor şi utilajelor, iar  transporturile au crescut cu 30,8%, înregistrând cel mai bun spor din CSI. În ianuarie-aprilie  volumul producţiei industriale a sporit cu 9,2%.  Câştigul salarial mediu lunar brut al unui lucrător din economia naţională în luna aprilie 2011 s-a majorat cu 13,7% faţă de luna aprilie 2010, iar valoarea medie a pensiei lunare stabilite la 1 aprilie 2011 s-a majorat cu 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Aceste rezultate sunt, conform raportului, o dovadă clară a corectitudinii reformelor promovate. Printre care cele mai importante pot fi considerate Lansarea "Ghilotinei 2+" care a avut drept efect minimizarea numărului de acte permisive solicitate întreprinzătorilor de către diverse instanţe ale statului şi crearea condiţiilor pentru lansarea Ghişeului unic ca formă progresivă şi simplificată de obţinere a accesului la antreprenoriat. La fel, a fost elaborat proiectul Legii privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, parte componentă a căruia este şi Nomenclatorul actelor cu caracter permisiv. Ca rezultat, din 406 acte permisive identificate şi analizate,  doar 271 au fost incluse în acest Nomenclator, restul urmând a fi anulate. Acest proiect a fost adoptat în primă lectură de către Parlament şi în perioada imediat următoare urmează să fie inclus pe agenda Parlamentului pentru lectură finală.

În perioada vizată a fost aprobat Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a industriei, inclusiv prin revizuirea politicilor statului în materie de inovaţii. Au fost pornite activităţile de dezvoltare a Parcurilor industriale şi de îmbunătăţire a activităţii Zonelor Economice Libere, în calitate de instrumente principale de dinamizare a procesului investiţional. Ca şi rezultat, în I trimestru 2011 investiţiile străine directe atrase în economia naţională au înregistrat 74,9 mil. dolari (5,4% în raport cu PIB), majorându-se comparativ cu perioada similară a anului 2010 de 1,7 ori, investiţiile în capital fix cu crescut cu 24,9%.

Concomitent cu aceste acţiuni, se anunţă în raport, Ministerul Economiei, inclusiv prin  eforturile OPEM, a întreprins un şir de activităţi menite să promoveze exporturile şi să atragă investiţiile străine, prin implementarea unei politici proactive în acest sens. Cu acest scop  a fost organizată Expoziţia naţională „Fabricat în Moldova", companiile de confecţii din Republica Moldova au fost susţinute în participarea la Iarmarocul Federal Internaţional de Mărfuri şi Utilaj pentru industria textilă şi uşoară «Textillegprom-2011», a fost organizat Forumul economic moldo-german, Republica Moldova a participat la două reuniuni ale Consiliului Economic al CSI, iar 28 iunie 2011, la Moscova, a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la crearea Centrului de Expoziţii şi Comerţ „Moldova" pe teritoriul Centrului de Expoziţii al Rusiei la Moscova. În primul semestru au fost organizate Conferinţa video cu participarea reprezentanţilor cercurilor de afaceri din sectorul agroindustrial din Republica Moldova şi Republica Lituania, Seminarul privind oportunităţile de business în Republica Moldova la Stockholm ş.a.

În prima jumătate a anului în curs, se arată în raport, o parte importantă a eforturilor Ministerului Economiei a fost orientată spre îmbunătăţirea condiţiilor de export-import, în primul rând prin lichidarea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului, precum şi negocierea unor condiţii avantajoase de schimb economic cu Uniunea Europeană şi cu ţările-membre ale CSI. În acest sens sunt menţionate negocierile avansate în vederea creării ZLAC cu Uniunea Europeană şi Acord de comerţ liber în cadrul CSI, repunerea recentă în funcţie a Acordului privind cooperarea industrială cu Federaţia Fusă, care a permis schimbul economic neimpozabil petru circa 20 de întreprinderi din Republica Moldova.

Paralel cu acest proces au fost efectuate acţiuni menite să  sporească standardele de calitate ale produselor moldoveneşti şi corespundere a acestora cu cerinţele Uniunii Europene şi un amplu proces de modificări menite să asigure calitatea  produselor şi serviciilor precum şi asigurarea echităţii costului acestora pentru cetăţeni. Pentru asigurarea competitivităţii produselor moldoveneşti, în această perioadă au fost adoptate 72 standarde naţionale identice cu cele internaţionale (ISO/CEI) şi 614 standarde naţionale identice cu cele europene (EN): au fost anulate 144 de standardele naţionale contradictorii standardelor europene adoptate ca standarde naţionale.

Raportul relevă despre activităţile în domeniul energetic, cu menţiunea că la ora actuală Moldova a reuşit să semneze sau să avanseze serios în negocierea unor proiecte de interconexiune cu România şi Ucraina. În domeniul termoenergetic, Ministerul Economiei a reuşit, împreună cu Banca Mondială să elaboreze un studiu privind restructurarea Termocom-ului şi CET-urilor. A fost lansată activitatea Agenţiei pentru eficienţă energetică şi a fost lansat un ambiţios Proiect comun cu PNUD "Energie şi Biomasă" care la ora actuală este cel mai important proiect de promovare a energiei renovabile, care va spori securitatea energetică a statului. Tot în premieră în acest an s-a reuşit diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică, ceea ce, de asemenea, serveşte securizării energetice a statului.  

Raportul menţionează faptul, că toate reformele implementate de minister au fost rezultatul unui amplu proces consultativ, în care a fost consultată societatea civilă, mediul de afaceri precum şi comunitatea de experţi locali şi internaţionali. Toate proiectele au fost făcute publice încă de la etapa iniţială şi au fost modificate, îmbunătăţite şi completate la sugestiile acestora.  

În concluziile raportului, Ministerul Economiei atenţionează că a reuşit să implementeze o bună parte a prevederilor documentelor de politici ale Guvernului, dar consideră că mersul reformelor din domeniile de competenţă ar putea fi mult mai rapid, în cazul în care acestea ar fi susţinute de reforme similare în alte domenii conexe, cum ar fi justiţia, organe de drept şi de control, administrare vamală  şi fiscală, etc. De asemenea, în raport se arată că pentru dinamizarea procesului de reforme este nevoie de perfecţionarea procesului decizional pe întreg lanţul: elaborare - avizare - examinare în Guvern şi în Parlament, inclusiv la etapa de expertizare şi includere a proiectelor pe agenda şedinţelor Guvernului.

Raportul de activitate al Ministerului Economiei pentru primul semestru al anului 2011 poate fi consultat pe pagina web www.mec.gov.md