Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-07-14/in-perioada-2728-iulie-vor-incepe-negocierile-asupra-acordului-privind-spatziul-aerian-comun-rmue-21813.html
Data: Jul 14, 2011 (15:18)

În perioada 27-28 iulie vor începe negocierile asupra Acordului privind Spaţiul Aerian Comun RM-UE

Secretarul General al Guvernului RM, Victor Bodiu a prezidat astăzi şedinţa grupului de negocieri a Acordului privind Spaţiul Aerian Comun EU-Moldova. Victor Bodiu a menţionat că negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene urmează să aibă loc în trei runde. Prima întîlnire va avea loc în perioada 27-28 iulie 2011 la Chişinău, următoarele fiind programate pentru lunile septembrie şi noiembrie ale anului curent.

În cadrul şedinţei, Victor Bodiu, negociator-şef din partea Republicii Moldova a menţionat că omologul său european, Klaus GEIL a transmis deja un proiect de acord, iar în următoarele zile acesta va fi publicat pe portalul www.particip.gov.md şi va fi prezentat pentru consultări tuturor instituţiilor care sînt vizate, dar şi reprezentanţilor societăţii civile.

„Comisia Europeană a propus negocierea Acordului privind spaţiul Aerian Comun după modelul Georgiei, deoarece acesta presupune o procedură mai rapidă de implementare, în comparaţie cu modelul Acordului Multilateral privind Spaţiul Aerian Comun European, care impune o serie de precondiţii ce urmează a fi realizate pînă la implementarea lui", a spus Victor Bodiu.

Secretarul General al Guvernului a mai menţionat că viitorul Acord privind Spaţiul Aerian Comun UE-RM va menţine statutul independent al Autorităţii Aeronautice Civile din  RM, eliminînd astfel o serie de riscuri semnalate de ASAC, privind posibile „stopări nemotivate la sol " a operatorilor naţionali. De asemenea, Acordul va oferi cîmp de manevră pentru utilizarea, cu limitare geografică, a flotei de tip sovietic. Scopul principal constă în reducerea costurilor pentru pasageri şi majorarea numărului acestora, informează Serviciul de presă al Executivului.

„Obiectivul grupului nostru de negocieri este de a semna cu UE un Acord privind Spaţiul Aerian Comun, care să asigure atingerea obiectivelor de guvernare în partea ce ţine de transportul aerian, dar în acelaşi timp să identifice soluţii constructive şi să respecte interesele tuturor membrilor din domeniul transportului aerian din Republica Moldova", a spus Victor Bodiu.