Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.07.2011

Iurie Leancă a efectuat o vizită de lucru la Berlin în perioada 4-5 iulie

Potrivit MAEIE, vicepremierul moldovean a avut o serie de întrevederi cu înalţi oficiali din Germania, cu care a abordat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală şi europeană.

În cadrul întrevederii cu omologul său german, Guido Westerwelle, Ministrul Leancă a trecut în revistă ultimele evoluţii din Republica Moldova, dar şi din regiune, şi a informat despre progresele pe care ţara noastră le-a înregistrat în dialogul cu Uniunea Europeană. Totodată, a fost apreciat rolul crescând al Germaniei în susţinerea reformelor interne desfăşurate în Republica Moldova în vederea alinierii la standardele europene, precum şi interesul sporit al acestei ţări în avansarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean. La rândul său, Guido Westerwelle a salutat transformările care au loc în ţara noastră şi a reconfirmat angajamentul Germaniei în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.

Iurie Leancă a avut, de asemenea, o întrevedere cu Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Bundestagului german, Ruprecht Polenz, în cadrul căreia s-a efectuat un schimb amplu de opinii pe subiecte de interes comun. Ministrul a invitat o delegaţie parlamentară de la Berlin în Moldova, iar  partea germană a acceptat invitaţia.

Pe agenda vizitei au mai fost întrevederi cu Consilierul pentru politică externă şi de securitate al Cancelarului federal, dl Christoph Heusgen, cu Consilierul pentru afaceri europene al Cancelarului federal, dl Uwe Corsepius, cu purtătorul de cuvînt pentru politica externă a fracţiunii creştin-democrate din Bundestag şi membru al Comisiei pentru politică externă a Bundestagului, dl Philipp Missfelder şi cu Preşedintele Forumului germano-moldav, Manfred Grund. De asemenea,  dl Leancă a avut prilejul de a discuta cu dna Christine Lieberknecht, Prim-Ministru al Landului federal Turingia. Cei doi oficiali au vorbit despre oportunitatea stabilirii unor contacte comerciale directe între RM şi Landul federal Turingia, prin atragerea investiţiilor din această zonă în Moldova.

La finalul vizitei, şeful diplomaţiei moldoveneşti a ţinut un discurs în cadrul mesei rotunde cu genericul „Republica Moldova: între integrarea europeană şi criza politică", organizată în comun de Forumul germano-moldav şi Academia Europeană de la Berlin, cu sprijinul Fundaţiei Hans-Seidel.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus