Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-06-27/vlad-plahotniuc-efectueaza-o-vizita-de-lucru-in-germania-21603.html
Data: Jun 27, 2011 (18:08)

Vlad Plahotniuc efectuează o vizită de lucru în Germania

Prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc efectuează o vizită de lucru la Bundestagul Republicii Federale Germania în perioada 27-28 iunie 2011.

Agenda de lucru include întrevederi cu Wolfgang Thierse, Vicepreşedintele Bundestagului, cu Ruprecht Polenz, Preşedintele Comisiei Politică Externă a Bundestagului şi Michael Link, Vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului, cu Gernot Erler, Preşedintele Societăţii Europa de Sud-Est, cu deputatul Manfred Grund, Preşedintele Forului germano-moldovenesc şi cu membrii acestui for, precum şi cu alţi oficiali germani.

În cadrul întrevederilor oficialii vor discuta aspecte importante ale dialogului politic moldo-german, inclusiv pe dimensiunea cooperării interparlamentare.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc va fi însoţit în cadrul acestei vizite de Preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană Igor Corman, informează Serviciul de presă al legislativului.