Trimite e-mail | Printeaza
IT
14.06.2011

ANRCETI a încheiat un memorandum de înţelegere cu ANCOM din România

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) din R. Moldova şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) din România au încheiat un memorandum de înţelegere privind facilitarea cooperării şi a schimbului de informaţii în domeniul comunicaţiilor electronice. Documentul a fost semnat marţi, 14 iunie, la Bucureşti, de Sergiu Sîtnic, director al ANRCETI, şi Marius Cătălin Marinescu, preşedinte al ANCOM. Semnarea a avut loc în cadrul unei vizite de lucru efectuate de către dl Sîtnic la autoritatea de reglementare din România.

Obiectivul principal al memorandumului constă în stabilirea cadrului necesar cooperării şi schimbului de informaţii între cele două părţi în domeniul reglementării şi supravegherii activităţilor din sectorul comunicaţiilor electronice, desfăşurarea acţiunilor comune şi a schimbului de experienţă în scopul promovării concurenţei şi a intereselor legitime ale utilizatorilor finali, în acord cu cele mai bune practici comunitare şi internaţionale.

Documentul stabileşte obiectivele, domeniile şi instrumentele de cooperare între părţi, printre care consemnăm constituirea echipelor de experţi, organizarea consultărilor şi expertizelor reciproce, schimburilor de informaţii şi documente cu caracter profesional, rezultate din activitatea părţilor privind reglementarea comunicaţiilor electronice. El prevede că cele două părţi se vor reuni anual pentru a trece în revistă progresele şi a discuta modalităţile de intensificare a colaborării.

Într-o declaraţie făcută după ceremonia de semnare, Sergiu Sîtnic şi-a exprimat încrederea că memorandumul va servi drept catalizator al unui parteneriat durabil de colaborare între cele două autorităţi, parteneriat care va avea efecte benefice pentru sectorul comunicaţiilor electronice din R. Moldova. El a menţionat că ANRCETI este interesată de experienţa colegilor săi din România în domeniul reglementării pieţelor de comunicaţii electronice, în particular de analizele de piaţă, obligaţiile impuse furnizorilor cu putere semnificativă pe pieţele relevante, de reglementarea tarifelor şi sistemele de contabilitate a costurilor, implementarea portabilităţii numerelor telefonice, administrarea şi gestionarea resurselor limitate.

La rândul său, Marius Cătălin Marinescu a declarat că partea română este disponibilă să  ofere asistenţă colegilor săi din R. Moldova atât în rezolvarea problemelor nominalizate, cât şi la implementarea celor mai bune practici europene de reglementare a comunicaţiilor electronice.

Autoritatea de reglementare din România a fost înfiinţată în 2002 ca instituţie publică în subordinea Guvernului, iar în martie 2009 a trecut sub controlul Parlamentului ca autoritate publică autonomă. ANCOM este unicul administrator al politicilor din domeniul comunicaţiilor electronice, poştei şi tehnologiei informaţiei din România. Începând cu anul 2004, ANCOM este membru al Grupului Reglementatorilor Independenţi (IRG), iar din ianuarie 2010 - membru al Grupului Reglementatorilor Europeni pentru Comunicaţii Electronice (BEREC), informează Serviciul de presă al ANRCETI.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus