Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-05-27/comisia-electorala-centrala-a-decis-reamplasarea-sectziei-de-votare-nr-3-din-comuna-corjova-rnul-dub-21242.html
Data: May 27, 2011 (22:43)

Comisia Electorală Centrală a decis reamplasarea secţiei de votare nr. 3 din comuna Corjova, r-nul Dubăsari

Potrivit CEC, în şedinţa de vineri, Comisia Electorală Centrală a decis reamplasarea secţiei de votare nr.3 din comuna Corjova, în incinta primăriei satului Cocieri, r-nul Dubăsari.

Primăria satului Cocieri, r-nul Dubăsari, de comun acord cu Consiliul raional Dubăsari, va pune la dispoziţia biroului electoral al secţiei de votare nr. 3, localul şi echipamentul necesar pentru buna desfăşurare a alegerilor locale generale din 5 iunie 2011 şi totalizarea rezultatelor. 

Necesitatea reamplasării acestei secţii de votare vine ca urmare a faptului că pe parcursul ultimilor ani autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol au blocat prin diverse metode participarea alegătorilor din această localitate la alegeri.