Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-03-30/executivul-a-aprobat-proiectul-de-lege-cu-privire-la-comisia-principala-de-etica-20505.html
Data: Mar 30, 2011 (18:38)

Executivul a aprobat proiectul de lege cu privire la Comisia Principală de Etică

Potrivit proiectului, Comisia va avea statut de autoritate publică autonomă şi independentă faţă de alte autorităţi publice. Comisia va avea drept obiectiv implementarea politicii cu privire la conflictul de interese şi de declarare a veniturilor şi proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi altor persoane cu funcţii de conducere.

Acelaşi proiect de lege stabileşte Regulamentul, structura şi efectivul-limită ale Comisiei. Documentul urmează să fie transmis Parlamentului spre aprobare. La fel, Parlamentul urmează să numească în funcţie conducerea Comisiei.

Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească conducerea aceasta este să nu facă parte din nici un partid politic pe parcursul ultimilor 3 ani.