Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-02-04/in-anul-2010-salariul-mediu-lunar-din-economia-natzionala-a-constituit-29722-lei-circa-180-de-euro-19801.html
Data: Feb 4, 2011 (08:45)

În anul 2010 salariul mediu lunar din economia naţională a constituit 2972,2 lei (circa 180 de euro)

Potrivit datelor difuzate de Biroul Naţional de Statistică, în ianuarie-decembrie 2010, conform datelor preliminare, salariul mediu lunar nominal al unui lucrător din economia naţională a constituit 2972,2 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 8,2%.

În sfera bugetară salariul mediu a constituit 2549,3 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada  a anului precedent cu 6,0%, în sectorul real al economiei - 3213,5 lei şi s-a majorat cu 9,1 la sută faţa de perioada similară a anului 2009.

Cele mai mari salarii se înregistrează în sectorul financiar 6365,8 lei pe lună, iar cele mai mici se atestă în agricultură, 1645,8 de lei pe lună.