Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.01.2011

Vlad Filat a demarat consultările pe marginea Programului de activitate a Guvernului

Vlad Filat a demarat consultările pe marginea Programului de activitate a Guvernului

În acest context, Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

Vlad Filat a menţionat că actualmente este în plin proces elaborarea Programului de activitate a Guvernului, care urmează a fi prezentat Parlamentului spre aprobare, odată cu propunerea privind structura Guvernului si componenţa Cabinetului de Miniştri.

„În mare parte urmează să continuăm procesele iniţiate conform Programului de activitate aprobat la 25 septembrie 2009, dar vor fi şi ajustări, modificări, avînd în vedere experienţa şi unele probleme care au apărut pe parcursul activităţii", a precizat Prim-ministrul desemnat.

Vlad Filat a menţionat că întrevederea în cauză este prima în cadrul rundei de consultări cu reprezentanţii sindicatelor, patronatelor, societăţii civile, etc., în cadrul cărora urmează să fie expuse propuneri şi sugestii pe marginea Programului de activitate a noului Guvern.

Printre problemele care necesită o atenţie deosebită, Mihail Hîncu, vicepreşedintele CNSM a menţionat activizarea consultărilor în cadrul Comisiei Tripartite, inclusiv dezbaterea proiectelor Bugetului de Stat şi al Bugetului de asigurări sociale pentru anul 2011, precum şi cooperarea activă în soluţionarea problemelor actuale ce ţin de protecţia socială a salariaţilor din toate domeniile ale economiei naţionale şi asigurarea drepturilor acestora.

Prim-ministrul a dat asigurări că Guvernul va pleda pentru o comunicare eficientă cu partenerii sociali şi pentru asigurarea unui dialog deschis cu societatea civilă, menţionînd şi importanţa administrării eficiente a fondurilor disponibile, astfel încît să fie posibilă realizarea obiectivelor de majorare a salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor, relatează Serviciul de presă al Executivului.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus