Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.12.2010

NATO va urma aceeaşi politică de parteneriat faţă de RMoldova precum cu orice alt stat neutru

Alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au desfăşurat în mod liber şi transparent şi sperăm ca toatele forţele politice vor acţiona împreună pentru a da un impuls reformelor necesare pentru prosperitatea şi securitatea ţării, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

Reprezentanta NATO a răspuns unei solicitări legate de recentele alegeri legislative din Republica Moldova, desfăşurate în 28 noiembrie.

"Pot spune că Republica Moldova rămâne un partener preţuit al NATO. Din 2006, Moldova urmează un plan individual de acţiuni al Parteneriatului cu NATO (IPAP). Evident, NATO respectă decizia Moldovei de a urma o politică de neutralitate şi va urma aceeaşi politică de parteneriat precum cu orice alt stat neutru", a spus Oana Lungescu.

Referitor la soluţionarea problemei transnistrene şi reluarea negocierilor în format "5 plus 2", purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice a precizat că "poziţia NATO a fost şi rămâne consecventă - am sprijinit întotdeauna independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova".

De asemenea, statele membre ale Alianţei au salutat angajamentul Chişinăului pentru soluţionarea paşnică a problemei transnistrene, precum şi eforturile sale constante de impulsionare a negocierilor. "Persistenţa conflictului din Transnistria rămâne un motiv de îngrijorare. NATO nu are însă un rol direct în soluţionarea sa. Considerăm ca negocierile în format 5+2, sub egida OSCE şi recunoscute pe plan internaţional, reprezintă formatul potrivit pentru continuarea discuţiilor", mai spus reprezentanta NATO.

Rezultatele aprobate luni de Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău arată că în alegerile din 28 noiembrie cele mai multe voturi le-a acumulat Partidul Comuniştilor (PCRM) - 39,7%, şi va deţine 42 de mandate de deputat din totalul de 101. Comuniştii au obţinut rezultate mai slabe decât la ultimele alegeri - la 5 aprilie 2009 - aproape 50%, iar la cele din 29 iulie 2009 - 45%.

Partidul Liberal Democrat (PLDM) a fost votat de 29,7% din totalul alegătorilor care au participat la scrutin, ceea ce îi asigură 32 de mandate de deputat. PLDM este în ascensiune în comparaţie cu scrutinele din 2009 - 12,5% şi 16,5%

Partidul Democrat a obţinut 12,8%, respectiv 15 mandate de deputat, un rezultat similar celui din 2009.

Partidul Liberal, cea de-a patra formaţiune care a acces în parlament, a acumulat 10,1% şi 12 mandate de deputat, dar în descreştere faţă de rezultatele alegerilor din 2009 - 13% şi 14,7%.

Alte formaţiuni nu au depăşit pragul electoral de 4% pentru a accede în parlament. Cel mai aproape s-a situat Alianţa Moldova Noastră - 2,05%. Dintre cele 20 de partide concurente la aceste alegeri, cele mai puţine voturi le-a acumulat Partidul Muncii - 875, sau 0,05%, cu mult mai puţin decât membrii declaraţi ai formaţiunii.

Potrivit rezultatelor finale, la alegerile de duminică din Republica Moldova au participat 1,733 milioane de alegători din cei 2,645 înscrişi în liste, rata de participare fiind de aproape 60%, sau un pic mai mare decât la scrutinele precedente - 57-58%. CEC a transmis rezultatele alegerilor Curţii Constituţionale, care în decurs de zece zile urmează să le valideze, precum şi mandatele de deputat, iar parlamentul trebuie să se întrunească în prima şedinţă până la 28 decembrie. Între timp, comuniştii au anunţat că vor cere Curţii să dispună renumărarea voturilor, acuzând fraude în ziua alegerilor.Agerpres

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus