Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-12-02/convorbire-telefonica-vlad-filat-thorbjorn-jagland-18984.html
Data: Dec 2, 2010 (08:50)

Convorbire telefonică Vlad Filat - Thorbjorn Jagland

Vlad Filat a avut ieri seara o convorbire telefonică cu Thorbjorn Jagland, Secretarul general al Consiliului Europei. Thorbjorn Jagland a apreciat buna organizare a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie, precizînd că acestea s-au desfăşurat în condiţii libere şi corecte.

Secretarul general al Consiliului Europei l-a felicitat pe Vlad Filat cu rezultatul obţinut de partidele de orientare democratică în alegeri şi a urat succese în procesul de consultări şi negocieri postelectorale în vederea constituirii unei alianţe de guvernare.

Oficialul european a menţionat necesitatea continuării reformelor democratice şi a procesului de integrare europeană de către Republica Moldova.               

Vlad Filat a apreciat sprijinul constant al Consiliului Europei pentru Republica Moldova, precizînd în context că ţara noastră îşi doreşte o dezvoltare democratică în continuare.

„Acest lucru îl confirmă şi rezultatele alegerilor de duminică, cînd, mai bine de 60% de alegători au optat pentru un viitor necomunist", a spus Premierul.

Vlad Filat a spus că este de datoria partidelor parlamentare de orientare democratică să asigure ţării un viitor european, prosper, în conformitate cu opţiunea exprimată de cetăţeni, informează Serviciul de presă al Executivului.