Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-11-24/curier-electoral-din-23-noiembrie-2010-18805.html
Data: Nov 24, 2010 (11:24)

Curier electoral din 23 noiembrie 2010

Alegătorii din Corjova vor putea vota în Cocieri

Comisia Electorală Centrală a decis că alegătorii din satul Corjova, raionul Dubăsari, vor vota în cadrul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie în incinta primăriei din satul vecin, Cocieri. Hotărîrea CEC a fost adoptată "ţinînd cont de faptul că, pe parcursul ultimilor ani, autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol au blocat prin diverse metode participarea alegătorilor din această localitate la scrutine". Anterior, consiliul electoral din Corjova a decis să schimbe incinta secţiei de votare de la liceu la gimnaziul din localitate, dar CEC a anulat şi această decizie, din aceleaşi motive.

Şedinţa CEC

În şedinţa din 23 noiembrie, CEC:

Alianţa Progen are în continuare obiecţii faţă de listele candidaţilor şi platformele electorale

Conform constatărilor Alianţei Progen-Alegeri 2010, scrutinul parlamentar din 28 noiembrie se caracterizează printr-o prezenţă tradiţional slabă a femeilor pe listele de candidaţi, doar 28,4% dintre aceşti fiind femei, în timp ce legătorii femei constituie circa 53% din numărul total. Conform declaraţiilor reprezentanţilor Alianţei, în total, pe listele de candidaţi, din 1962 de persoane 558 sînt femei şi doar 33 dintre acestea sînt pe primele zece poziţii pe listele propuse de partide. În acest fel, femeilor le sînt diminuate considerabil şansele de a accede în Parlament. Nici platformele electorale nu arată că partidele politice ar respecta principiile egalităţii de gen, iar monitorizarea reflectării în presa scrisă a candidaţilor electorali arată că femeile apar în imagini doar împreună cu bărbaţii, nu în mod individual.

În mass-media rămîn aceleaşi tendinţe de reflectare a campaniei

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat rezultatele celei de-a 5-a etape (perioada 8-14 noiembrie 2010) de monitorizare a modului în care este reflectată campania electorală pentru alegerile parlamentare de către principalele mass-media din Republica Moldova. Conform concluziilor generale, în audiovizual se atestă aceleaşi tendinţe:

În Presa scrisă/Agenţii de presă/Portaluri web:

Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat este atacată de partide

Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC) a convocat o conferinţă de presă privind reacţiile partidelor la publicarea listei candidaţilor care nu întrunesc criteriile de integritate şi a informat că pe 22 noiembrie 2010, Judecătoria Centru din mun. Chişinău a emis un titlu executoriu care a interzis difuzarea informaţiei cu utilizarea mijloacelor mass-media şi prin intermediul informaţiei imprimate cu statut de "foi de agitaţie" referitor la includerea reclamantului Oleinic Alexandru în "lista neagră". ICPC s-a conformat încheierii, dar a contestat-o cu recurs şi va solicita recuperarea tuturor cheltuielilor legate de tipărirea buletinelor "Cunoaşte-ţi candidatul!" nedistribuite. Membrii ICPC au prezentat argumentele lor, informînd opinia publică despre faptul că la baza informaţiilor publicate stau acte oficiale, cum ar fi hotărîrile Curţii de Conturi, care nu au fost contestate de cei vizaţi la momentul emiterii şi nici ulterior, motiv pentru care rămîn în vigoare şi constituie informaţii cu caracter public. Actele ICPC au mai fost contestate de PDM şi PCRM.

AMN solicită confirmarea intenţiei de a constitui o nouă coaliţie

Partidul Alianţa "Moldova Noastră" (AMN) cheamă partidele democratice să confirme anticipat disponibilitatea pentru reconstituirea, după alegerile parlamentare din 28 noiembrie, a Alianţei pentru Integrare Europeană şi refuzul de a colabora cu PCRM. Reprezentantul AMN, Victor Osipov, a declarat la o conferinţă de presă, că este necesar un mesaj electoral care să dea alegătorilor certitudinea că partidele democratice sînt gata să conlucreze.

PUM cere interzicerea manifestaţiilor şi critică vizita lui Saakashvili

Partidul Umanist din Moldova cere autorităţilor să interzică manifestaţiile publice din 28 noiembrie şi 1 decembrie, pentru a nu permite repetarea tristei experienţe din 7 aprilie 2009.

Într-un comunicat de presă difuzat de PUM, vizita anunţată a Preşedintelui Georgiei Mihail Saakashvili este considerată o provocare, în stare să complice relaţiile moldo-ruse şi situaţia social-politică din Republica Moldova înainte de alegeri.

PCRM invocă Agonia Regimului

PCRM a difuzat ştiri despre agresarea fizică a unui candidat de pe lista sa, ex-directorul SIS Artur Reşetnicov, care ar fi fost răpit, maltratat şi ameninţat de persoane necunoscute, în seara zilei de 22 noiembrie. PCRM se declară indignată de reacţia Procuraturii Generale şi consideră că reprezentanţii guvernării ar fi responsabili de producerea cazului. Totodată, PCRM face apel către societate, îndemnînd alegătorii să iasă cu toţii şi să spună "Nu" guvernării actuale, cazul Reşetnicov fiind calificat drept "crimă la adresa democraţiei".

Mai multe partide politice şi experţi independenţi au declarat că respectivul caz de răpire pare a fi unul înscenat, nefiind exclusă şi participarea reprezentanţilor PCRM în acest proces.

Şi MAE propune o dezbatere publică

Partidul Mişcarea Acţiunea Europeană propune unor partide "cu reprezentare parlamentară" (PCRM, PLDM, PL, PDM, AMN, PMU şi MAE) să participe la dezbateri publice, cu un moderator independent, astfel încît să poată fi preluată de toate televiziunile interesate. MAE consideră că dezbaterea ar putea avea loc vineri, pe 26 noiembrie, în ultima zi a campaniei electorale.

PSM susţine PCRM

Reprezentanţii Partidului Socialist din Moldova (PSM), o formaţiune ce nu participă în campania electorală curentă, declară că actuala guvernare ar urmări pierderea independenţei şi să fie controlată de Uniunea Europeana. PSMoldova a îndemnat alegătorii să voteze pentru PCRM.

PPCD îl atenţionează pe preşedintele PPE

Preşedintele PPCD, Iurie Roşca, l-a îndemnat pe preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, să renunţe la intenţia de a sprijini PLDM la alegerile din 28 noiembrie şi de a admite PLDM familia creştin-democraţilor europeni. Roşca afirmă că nu ar dori ca "o decizie pripită a partenerilor din PPE să îi pună în situaţia foarte dificilă, cînd un coleg de familie politică să ajungă pe banca acuzaţilor pentru crime deosebit de grave, cum ar fi dezordini în masă cu atacarea forţelor de ordine şi cauzarea unui prejudiciu material imens şi crime cu caracter economic". Potrivit lui Roşca, sprijinul direct acordat partidului conduse de Premierul Vlad Filat în actuala campanie electorală poate aduce grave prejudicii de imagine PPE şi instituţiilor europene în ansamblu.

Sursa: Alegeri.md