Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-11-17/la-kiev-a-avut-loc-reuniunea-in-formatul-52-in-cadrul-procesului-de-reglementare-a-conflictului-tran-18692.html
Data: Nov 17, 2010 (14:34)

La Kiev a avut loc reuniunea în formatul 5+2 în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean

Pe data de 16 noiembrie 2010, la Kiev, în incinta Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, a avut loc reuniunea în formatul 5+2 în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Ea a fost deschisă de către Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, K.Grişcenko, care a reiterat disponibilitatea Ucrainei de a contribui şi în continuare activ la soluţionarea problemei transnistrene cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

În cadrul celei de-a cincia reuniuni, a fost abordat un spectru larg de chestiuni legate de promovarea măsurilor de întărire a încrederii şi de perspectivele reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2.

A fost menţionat progresul înregistrat în acest context, în particular: reluarea circulaţiei trenului de pasageri Chişinău-Odesa, facilitarea activităţii agenţilor economici din regiunea transnistreană, prelungirea încă pentru un an a termenului de cultivare a terenurilor agricole situate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, acţiunile vizînd restabilirea legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului. O atenţie aparte a fost atrasă modalităţilor de optimizare a activităţii Grupurilor de lucru pentru întărirea încrederii şi de sporire a eficienţei acestora.

În contextul pregătirilor către Summitul OSCE de la Astana, a fost accentuată intensificarea dialogului politic între Chişinău şi Tiraspol, precum şi în cadrul formatului 5+2. Totodată, reprezentantul politic din partea Chişinăului, Victor Osipov, a atras atenţia participanţilor la reuniune asupra unor probleme importante, care mai persistă, îndeosebi, legate de libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor, de dificultăţile cu care se confruntă şcolile moldoveneşti din regiune cu predare în baza grafiei latine, de situaţia unor localităţi din Zona de Securitate, de cazurile Vardanean şi Cazac. El a solicitat o implicare mai activă a partenerilor internaţionali în soluţionarea acestor probleme, informează Biroul pentru reintegrare.