Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
11.11.2010

Suspendarea traficului rutier pe str. Columna

Primăria municipiului Chişinău anunţă despre suspendarea traficului rutier pe str. Columna, tronsonul cuprins între str. Ismail şi str. Bulgară, pe data de 13 noiembrie a.c., între orele 7.00 - 16.00, în legătură cu executarea lucrărilor de defrişare şi curăţare a arborilor.

Potrivit indicaţiei primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, pe parcursul următoarelor luni, toţi copacii de pe str. Columna vor fi curăţaţi, pentru ca în primăvară strada să intre în reparaţie capitală.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă.

Primăria Chişinău solicită sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării în timp util a opiniei publice, astfel încât să fie evitate blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu simtă disconfort din cauza executării lucrărilor stradale.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus