Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-11-11/guvernul-a-aprobat-strategia-natzionala-pentru-managementul-integrat-al-frontierei-de-stat-pentru-an-18598.html
Data: Nov 11, 2010 (16:32)

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru managementul integrat al frontierei de stat pentru anii 2011-2013

Obiectivul de bază al Strategiei este realizarea politicii statului în domeniul managementului integrat al frontierei de stat în conformitate cu cerinţele principalelor documente de politici internaţionale, naţionale şi regionale.

Implementarea Strategiei este o precondiţie pentru asigurarea succesului în negocierile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a dialogului cu privire la liberalizarea regimului de vize cu UE. Punerea în aplicare a conceptului respectiv denotă că statul nostru este pregătit să contribuie la securitatea în regiune, astfel încît să devină un partener de încredere al UE în domeniul controlului la frontieră şi gestionarea fluxurilor migraţionale.

La implementarea Strategiei, Republica Moldova va fi asistată tehnic şi financiar de către partenerii săi de dezvoltare prin cooperarea cu Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontiera Republicii Moldova şi Ucraina (EUBAM), Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale UE (FRONTEX) şi serviciile de frontieră ale statelor membre ale UE.