Trimite e-mail | Printeaza
Externe
26.10.2010

Baconschi şi Mizsei au discutat despre Moldova şi dosarul transnistrean

Baconschi şi Mizsei au discutat despre Moldova şi dosarul transnistrean

Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a avut, marţi, la Bucureşti, o întrevedere cu reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova, Kalman Mizsei, discuţiile vizând, între altele, şi evoluţiile recente în dosarul transnistrean, informează MAE, citat de NewsIn.

Cei doi oficiali vorbit, de asemenea, despre situaţia internă din Republica Moldova, precum şi relaţia UE - Republica Moldova, ca şi despre reiterat sprijinul pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Invitarea Comisiei Europene de a elabora Planul de acţiune asupra vizelor - element esenţial în procesul liberalizării vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova - reprezintă un semnal important al angajamentului UE faţă de Republica Moldova, consideră Baconschi şi Mizsei.

Vizita reprezentantului special al UE pentru Republica Moldova la Bucureşti se înscrie în seria de consultări periodice ale oficialului european cu partea română, precizează MAE.

Ea intervine înainte de alegerile legislative anticipate din R. Moldova, programate pentru 28 noiembrie şi a căror miză este menţinerea la putere a actualei coaliţii proeuropene.

Presa a comentat intens şi recentul summit de la Deauville, între cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi preşedintele rus Dmitri Medvedev. Dacă înainte de summit au existat speculaţii că Rusia ar putea accepta o reglementare a conflictului transnistrean în schimbul unei relaţii mai apropiate cu UE, în special în chestiunile de securitate, după summit, declaraţiile rezervate ale celor trei lideri i-au făcut pe unii observatori să spună că Moscova doar încearcă să tragă de timp folosindu-se de dosarul transnistrean sau că este o momeală pentru a obţine mai multă influenţă în UE.

Declaraţia comună a celor trei lideri care s-au întâlnit la Deauville menţionează că a fost abordată în discuţii şi problematica transnistreană. La conferinţa de presă comună după summitul franco-ruso-german, liderul de la Kremlin a declarat că succesul negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean depinde şi de poziţia României. "Consider că putem obţine rezultate bune, dar e necesar ca toate părţile implicate în conflict să aibă o atitudine constructivă, în special intermediarii - cei care sunt în măsură să influenţeze această problemă", a spus preşedintele rus. În acelaşi timp, el a subliniat că succesul va depinde nu numai de Rusia, ci în primul rând de poziţia Republicii Moldova, a Transnistriei, dar şi de poziţia României şi a UE.

Poziţia României în ceea ce priveşte negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean ar trebui să fie cu mult mai calmă şi echilibrată, a mai spus preşedintele rus Dmitri Medvedev, potrivit RIA Novosti, citată de Unimedia. Procesul de negocieri privind soluţionarea conflictului transnistrean poate fi continuat după ce în Republica Moldova se va instaura o guvernare eficientă, a mai afirmat Medvedev, care a menţionat că, în opinia sa, dosarul transnistrean poate fi soluţionat. (RL ONLINE )

cuvinte-cheie: Mizsei | Baconschi

Comentarii (0)

 

Related news

Sus