Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.10.2010

Vlad Filat: „Activitatea Guvernului nu trebuie să fie afectată de campania electorală”

Vlad Filat: „Activitatea Guvernului nu trebuie să fie afectată de campania electorală”

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a adresat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, un apel către clasa politică, în special către partidele componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană, să dea dovadă de responsabilitate pentru a asigura viabilitatea actului de guvernare în perioada campaniei electorale.

"Contextul în care se află acum Republica Moldova nu ne permite să punem pe prim plan interesele electorale. Deja 11 membri ai Guvernului au fost incluşi pe listele electorale, ceea ce înseamnă că Executivul nu are cvorumul necesar pentru luarea unor decizii foarte importante pentru ţară", a menţionat liderul PLDM, premierul Vlad Filat.
"Mă adresez către colegii de AIE să ia în calcul două opţiuni: fie că o parte din membrii Guvernului vor fi delegaţi înapoi, fie ca miniştrii incluşi pe listele electorale vor fi înlocuiți", a spus Vlad Filat. Nu putem să punem în pericol procesul decisional şi nu putem permite ca cetăţenii să aibă de suferit în perioada campaniei electorale, care va dura aproape 2 luni, a specificat preşedintele PLDM.

Vlad Filat a amintit că, tocmai reieşind din aceste considerente, PLDM a propus reducerea campaniei electorale până la 30 de zile. Chiar dacă această iniţiativă a fost respinsă, pentru a asigura activitatea de mai departe a Guvernului şi a administra treburile ţării, PLDM va avea o campanie scurtă.

 În această ordine de idei, Vlad Filat a precizat că PLDM se va înregistra la Comisia Electorală Centrală în perioada permisă de lege, dar în maniera în care să asigure o activitate cât mai bună  a Guvernului. "Împreună cu colegii mei din Guvern, ne vom dedica în această perioadă de timp administrării treburilor ţării, aşa cum este necesar şi cum ne-o cere mandatul", a spus Vlad Filat.

Liderul liberal democrat a declarat că PLDM va promova în campania electorală principii, valori şi oameni, capabili să rezolve problemele ţării. PLDM va veni cu o ofertă electorală realistă şi asumată, iar rezultatele alegerilor urmează să confirme forţa partidului şi ataşamentul faţă de angajamentele luate.

În acelaşi timp, Vlad Filat a opinat că oponentul Partidului Liberal Democrat din Moldova este PCRM, iar ceilalţi participanţi la procesul electoral sunt concurenţi.

Preşedintele PLDM a adresat un apel către formaţiunile politice participante la scrutin să renunte la "macelul politic", anunţă un comunicat al Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus