Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-09-14/valeriu-lazar-va-participa-la-reuniunea-minishtrilor-economiei-ai-statelormembre-ale-csi-17598.html
Data: Sep 14, 2010 (18:37)

Valeriu Lazăr va participa la Reuniunea miniştrilor economiei ai statelor-membre ale CSI

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr va participa, în data de 16 septembrie curent, la Reuniunea miniştrilor economiei ai statelor-membre ale CSI, desfăşurat în premieră, la iniţiativa Federaţiei Ruse, la Moscova. Scopul evenimentului va fi examinarea noului proiect de Acord privind zona de comerţ liber în cadrul CSI, care are drept scop crearea condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul CSI.

Potrivit ME, vicepremierul Valeriu Lazăr va participa şi la cea de a 47-a Reuniune a Consiliului Economic (CE) al Comunităţii Statelor Independente, desfăşurat la 17 septembrie curent, la Moscova. Scopul principal al CE al CSI constă în asigurarea cooperării statelor-membre ale CSI în domeniul social-economic şi realizarea prevederilor tratatelor internaţionale cu caracter economic, încheiate în cadrul CSI.

Agenda Reuniunii include 21 de subiecte din domeniul cooperării economice în spaţiul CSI, care vor fi examinate şi ulterior propuse pentru semnare.
Printre cele mai importante subiecte ce vor fi puse în discuţie în cadrul reuniunii menţionate figurează informaţia privind mersul creării expoziţiilor permanente ale statelor-membre ale CSI pe teritoriul Centrului de Expoziţii al Federaţiei Ruse în Moscova, proiectul Programului special interstatal de cooperare inovaţională a statelor-membre ale CSI pînă în anul 2020, proiectul Concepţiei expoziţiei interstatale consacrate aniversării a 20-a a CSI. Ultima Reuniune a Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente, cea de-a 46-a, s-a desfăşurat în data de 17 iunie 2010 la Sankt Petersburg.