Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
14.09.2010

Ministerul Educaţiei şi Ambasada au semnat o declaraţie de intenţie privind suplimentarea numărului de ore de limbă germană

In prima jumătate a zilei de 14 septembrie ministrul Educaţiei, Leonid Bujor şi ambasadorul german, Berthold Johannes au semnat o declaraţie de intenţie comună privind promovarea limbii germane in cadrul a trei şcoli din Republica Moldova. Astfel liceele „M. Kogalniceanu" şi „T. Maiorescu" din Chisinau, precum şi liceul „N. Gogol" din Bălţi vor beneficia de asistenţă suplimentară in cadrul Programului PASCH „Şcolile - partenere ale viitorului".

Iniţiativa -PASCH promovează limba germană ca limbă străină, creând in acest scop o reţea de peste 1500 de şcoli partenere in lumea întreagă. „Declaraţia de intenţie facilitează introducerea a cinci ore de limbă germană, săptămânal, in cele trei şcoli PASCH din Republica Moldova", a menţionat ambasadorul Johannes. „Acest lucru este valabil începând cu noul an şcolar." In cadrul liceului „M. Kogalniceanu", începând cu clasa a şaptea sunt chiar şase ore de limbă germană pe săptămână, deoarece elevii sunt pregătiţi pentru examenul de obţinere a diplomei DSD, in procesul de predare a limbii germane fiind implicată şi o profesoară din Germania. Cursurile de perfecţionare pentru cadrele didactice autohtone, organizate de către Institutul Goethe, completează asistenţa acordată şcolilor.

Datorită Programului PASCH, care este implementat de către Institutul-Goethe, Centrala pentru Munca Şcolară in Străinătate şi Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Şcolile participante la program beneficiază de asistenţă tehnică şi materiale didactice, iar elevii şi profesorii pot participa regulat la cursuri in Germania. In Republica Moldova limba germană este studiată de către aproximativ 13000 de elevi, dintre care 7000 studiază limba germană ca prima limbă străină

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus