Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-09-13/china-a-decis-sa-acorde-r-moldova-ajutor-nerambursabil-in-valoare-de-20-mil-yuani-circa-3-mil-dolari-17560.html
Data: Sep 13, 2010 (10:27)

China a decis să acorde R.Moldova ajutor nerambursabil în valoare de 20 mil. yuani (circa 3 mil. dolari SUA)

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi la Tianjin, China, o întrevedere cu Wen Jiabao, Preşedintele Consiliului de Stat al Chinei (Prim-ministrul Republicii Populare Chineze). Discuţia s-a axat pe consolidarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state, majorarea exporturilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa chineză, lansarea unor proiecte de interes comun.

Wen Jiabao a salutat prezenţa prim-ministrului Republicii Moldova în China, menţionînd că în ultimul an relaţia dintre cele două ţări au cunoscut o dezvoltare ascendentă. Premierul chinez a apreciat participarea Prim-ministrului moldovean la Forumul economic Davos.

Wen Jiabao a menţionat că, drept urmare a scrisorii Premierului Vlad Filat,  China a decis să acorde Republicii Moldova ajutor nerambursabil în valoare de 20 mil. yuani (circa 3 mil. dolari SUA), pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor care au avut loc în Republica Moldova în acest an,  precizînd că ajutorul va fi disponibil în 2011. 

Wen Jiabao şi-a exprimat convingerea că cele două state trebuie să intensifice cooperarea. Oficialul a avansat ideea ca Republica Moldova să vină cu propuneri concrete către partea chineză, ceea ce va permite companiilor chineze să beneficieze de oportunităţile oferite de ţara noastră. Premierul chinez a menţionat drept domenii de interes agricultura, telecomunicaţiile şi infrastructura. Wen Jiabao a spus că ţara sa este interesată şi de lansarea parcurilor industriale în ţara noastră.

De asemenea, oficialul a optat pentru intensificarea activităţii Comisiei mixte moldo-chineze, astfel încît aceasta să joace un rol important în atragerea şi valorificarea investiţiilor în interesul ambelor state. Wen Jiabao şi-a exprimat aprecierea faţă de vinurile moldoveneşti.

„Ne dorim ca relaţia dintre ţările noastre să se consolideze în interes reciproc. Republica Moldova poate deveni o platformă pentru promovarea investiţiilor chineze, avînd în vederea poziţionarea geografică a ţării noastre, care permite accesul atît spre piaţa Uniunii Europene, cît şi în spaţiul CSI. Este vorba de o piaţă care însumează peste 700 milioane de consumatori", a spus Prim-ministrul Republicii Moldova.

Vlad Filat a menţionat că personal se va ocupa de administrarea relaţiei moldo-chineze şi de proiectele comune ce vor fi lansate,  informează serviciul de presă al guvernului de la Chişinău.