Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-09-12/vlad-filat-a-participat-astazi-la-lucrarile-forumului-economic-moldovashanghai-17556.html
Data: Sep 12, 2010 (17:51)

Vlad Filat a participat astăzi la lucrările forumului economic Moldova-Shanghai

La Forum participă 38 oameni de afaceri din Republica Moldova şi peste 40 de oameni de afaceri din China. Scopul Forumului constă în dezvoltarea şi consolidarea colaborării dintre oamenii de afaceri din Moldova şi cei din Shanghai. Cen Furong, preşedintele Consiliul de promovare a comerţului din Shanghai, a  spus că-i pare foarte bine să participe la acest forum şi a mulţumit Premierului pentru prezenţă la eveniment.

El a făcut o prezentare succintă a situaţiei economice a oraşului Shanghai, menţionînd că acesta are o populaţie de 20 milioane oameni şi peste 6,5 mii km suprafaţă. În anul 2009, PIB local a crescut cu peste 8% comparativ cu 2008. În 2010, în 6 luni, capitalul străin folosit în Shanghai depăşeşte 100 miliarde dolari, investiţii făcînd oameni de afaceri din peste 130 de ţări.
Cen Furong s-a arătat convins de faptul că, prin participarea Moldovei la expoziţia din Shanghai, va fi consolidată cooperarea economică dintre Moldova şi China.

Vlad Filat a spus că, înainte de a veni în Parlament şi apoi la conducerea Guvernului, a activat în domeniul afacerilor.
„Ştiu din proprie experienţă cum funcţiona maşina birocratică a Statului şi am încercat, în calitate de parlamentar, şi ulterior de Prim-ministru, să facilitez pe cît de posibil condiţiile în care activează mediul de afaceri în ţara noastră", a precizat Premierul.

Vlad Filat a menţionat că în China se află pentru prima dată şi este impresionat de miracolul economic chinez.

Premierul a precizat în context că Banca Mondiala a plasat Moldova în topul celor mai reformatoare 10 state din lume şi că, datorita reformelor implementate de Guvern, în primele 6 luni ale anului curent, Moldova a reuşit să obţină o creştere economică de 4,7%, aceasta fiind una dintre cele mai înalte rate de creştere din Europa.

Vlad Filat a invitat businessmanii chinezi să descopere vinurile moldoveneşti.

La finalul Forumului, Compania „Cricova" a organizat o degustaţie a zece mostre de vinuri de colecţie şi spumante din seria Prestige şi Grand Vitage, informează serviciul de presă al guvernului de la Chişinău.