Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-09-08/guvernul-a-aprobat-decizia-cu-privire-la-crearea-consiliului-natzional-pentru-managementul-integrat--17478.html
Data: Sep 8, 2010 (15:00)

Guvernul a aprobat decizia cu privire la crearea Consiliului Naţional pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat

Proiectul respectiv a fost elaborat în scopul conjugării eforturilor autorităţilor naţionale abilitate pentru elaborarea proiectului Strategiei naţionale pentru management integrat al frontierei de stat, în conformitate cu cerinţele moderne şi experienţa statelor-membre ale UE, în special, în aspectele ce ţin de coordonarea acţiunilor pentru prevenirea şi depistarea migraţiei ilegale şi infracţiunilor conexe, precum şi a altor infracţiuni transfrontaliere.

Conform Hotărîrii aprobate, Consiliul Naţional pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat va fi un organ consultativ şi va întruni reprezentanţi ai autorităţilor competente în domeniul gestionării integrate a frontierei de stat (Serviciul Grăniceri, Serviciul Vamal, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Informaţii şi Securitate, alte organe competente). Decizia respectivă a fost aprobată în contextul iniţierii de către Guvern a procedurilor de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Misiunea Consiliului nou-creat constă în eficientizarea şi facilitarea comunicării şi colaborării dintre organul responsabil de gestionarea frontierei de stat şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de a contribui la fundamentarea deciziilor acestora privind măsurile adoptate în vederea asigurării securităţii la frontiera de stat şi eficientizării managementului acesteia, informează un comunicat al Executivului.