Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.09.2010

Intîlnire Vlad Filat - Asif A. Chaudhry

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Asif J. Chaudhry, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de relaţiile moldo-americane şi perspectiva intensificării cooperării bilaterale dintre cele două state.
 
Prim-ministrul a apreciat caracterul ascendent al colaborării dintre ţările noastre, menţionînd în context că, începînd cu  1 septembrie, a intrat în vigoare Programul „Compact", acest succes datorîndu-se efortului comun al Guvernului Republicii Moldova şi Guvernului Statelor Unite ale Americii, în conformitate cu înţelegerile stabilite în Acordul de grant dintre Corporaţia Provocările Mileniului şi Republica Moldova la începutul anului curent.
 
Premierul s-a arătat convins de faptul că procesul de implementare a Programului „Compact" va derula cu succes şi a dat asigurări că Guvernul va întreprinde şi în continuare toate măsurile pentru realizarea angajamentelor asumate. 
 
Ambasadorul a reiterat disponibilitatea ţării sale de a susţine şi în continuare Republica Moldova pe calea reformelor democratice.

SUA vor aloca RM circa 262 milioane USD in cadrul programului „Compact" al proiectului Corporatiei americane „Provocarile Mileniului". Banii urmeaza a fi directionati, prioritar, spre reabilitarea drumurilor si dezvoltarea agriculturii prin asigurarea cu sisteme performante de irigare.

cuvinte-cheie: Chaudhry

Comentarii (0)

 

Related news

Sus