Trimite e-mail | Printeaza
IT
16.08.2010

UTI şi-a manifestat disponibilitatea de a dezvolta în continuare sectorul TIC din Moldova

UTI şi-a manifestat disponibilitatea de a dezvolta în continuare sectorul TIC din Moldova

În cadrul unei întrevederi desfăşurate, astăzi 16 august, a viceprim-ministru, ministrul Economiei Valeriu Lazăr şi directorul Biroului de dezvoltare al Telecomunicaţiilor, Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT)- Sami Al Basheer Al Morshid, a fost manifestată disponibilitatea continuă a UIT de a dezvolta sectorul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor (TIC) din RM.

Scopul întrevederii a cuprins discutarea oportunităţilor de dezvoltare dinamică a sectorului TIC în RM, şi în special în spaţiul rural unde accesul la internet este limitat; proiectele lansate de către UIT de care beneficiază şi RM, precum şi posibilitatea includerii Moldovei la cele mai recente proiecte ale organizaţiei; acţiunile întreprinse de către Guvernul RM în această direcţie.

Sami Al Basheer Al Morshid, a apreciat eforturile realizate de către Guvern întru implementarea cu succes a proiectelor iniţiate de către UIT, printre care proiectul realizat în comun de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) şi UIT " Stabilirea în bandă largă a punctelor de acces public la Internet (PAPI) în zonele rurale ale Republicii Moldova", care prevede suportul UIT în deschiderea în zonele rurale a 20 de centre dotate cu tehnică performantă pentru acces public.
Mai mult, oficialul din partea Biroului de dezvoltare a Telecomunicaţiilor , UIT a anunţat că Moldova va fi inclusă în cel mai recent proiect UIT care prevede conectarea cît mai multor şcoli la reţeaua internet, şcolile fiind privite drept un nucleu pentru dezvoltarea informaţională a localităţilor. Iar derularea proiectului va permite crearea noilor locuri de muncă, ramura TIC fiind unica care nu a fost afectată de criza economică mondială.

Potrivit ME, directorul Biroului de dezvoltare a Telecomunicaţiilor, Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT)- Sami Al Basheer Al Morshid se află în perioada 15-17 august curent într-o vizită de lucru la Chişinău. Agenda vizitei sale cuprinde: întrevederea cu ministrul MTIC Alexandru Oleinic, vizita la Hînceşti, satul Ciuciuleni la un centru dotat cu tehnică performantă din contul UIT din cadrul proiectului sus-menţionat, vizita la Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru", precum şi o serie de întrevederi cu oficiali din domeniul TIC. Vizita face parte dintr-un tur regional prin statele membre ale Directorului BDT si va avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte popularizarea obiectivelor Uniunii și ridicarea gradului de informare privind agenda organizației.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus