Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-07-27/factorii-de-decizie-ai-bc-fincombank-sa-cercetatzi-penal-16939.html
Data: Jul 27, 2010 (22:16)

Factorii de decizie ai BC „FinComBank” SA cercetaţi penal

Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul dobândirii ilicite de către factorii de decizie ai BC „FinComBank" SA a bunurilor Centrului de Instruire Profesională şi Reabilitare a Invalizilor „CIPRI" SRL prin înşelăciune şi abuz de serviciu, săvârşite în proporţii deosebit de mari.

Procurorii au declanşat urmărirea penală urmare investigaţiilor efectuate în baza multiplelor adresări ale co-fondatorilor Centrului de Instruire Profesională şi Reabilitare a Invalizilor „CIPRI" SRL.

Astfel, prin ordonanţa judecătorului Curţii de Apel Economică din 23 mai 2006, s-a dispus rezilierea contractului de credit VC-1 din 18.02.2005 încheiat între Centrul de Instruire Profesională şi Reabilitare a Invalizilor „CIPRI" SRL şi BC „FinComBank" SA, cu transmiterea în posesia băncii cu drept de vânzare a întregului complex de producere. La momentul rezilierii contractului datoria întreprinderii faţă de bancă constituia 3 454 454 lei.

 Însă, după rezilierea contractului de credit, BC „FinComBank" SA a continuat ilegal să calculeze dobânda şi penalităţile la credit, ca rezultat datoria întreprinderii faţă de bancă s-a majorat cu 1 914 796 lei.

În consecinţă, la 4 februarie 2010 BC „FinComBank" SA a înstrăinat ÎCS „Tricou Fantasy" SRL bunurile debitorului gajist la preţul de 5 369 250 lei, cauzând astfel întreprinderii prejudiciu material în valoare de 1 914 796 lei.

De asemenea, în contextul recuperării împrumutului, de către BC „FinComBank" SA ilegal a fost înstrăinată construcţia neautorizată a depozitului cu suprafaţa de 556,8 m2 proprietatea debitorului, care conform contractelor de credit nu a constituit obiectul gajului.

Urmare încălcărilor stabilite, procurorii au dispus începerea urmăririi penale în privinţa factorilor de decizie ai BC „FinComBank" SA în baza art.190 alin.(5) Cod penal - dobândirea ilicită a bunurilor Centrului de Instruire Profesională şi Reabilitare a Invalizilor „CIPRI" SRL prin înşelăciune şi abuz de încredere, săvârşite în proporţii deosebit de mari şi art.335 alin.(3) lit.b) Cod penal - folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială a situaţiei de serviciu în interes material cu cauzarea de urmări grave drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice, informează un comunicat al Serviciul de presă al Procuraturii Generale.