Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-07-14/shase-persoane-banuite-de-confectzionarea-documentelor-oficiale-false-16737.html
Data: Jul 14, 2010 (14:51)

Şase persoane bănuite de confecţionarea documentelor oficiale false

Procuratura Anticorupţie în comun cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au reţinut şase persoane, dintre care doi sunt foşti angajaţi ai MAI, bănuiţi de comiterea traficului de influenţă şi confecţionarea, deţinerea, vînzarea documentelor oficiale false.

În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că în luna mai curent, susţinînd că împreună cu alţi prieteni de ai săi, poate organiza perfectarea şi eliberarea unui paşaport al cetăţeanului Republicii Moldova cu date de anchetă denaturate, unul dintre bănuiţi a extorcat de la o persoană 700 euro.

La fel, acesta mai susţinea că poate influenţa persoane cu funcţie de răspundere din cadrul Serviciului Vamal şi Serviciului de Grăniceri pentru ale convinge să organizeze trecerea frontierei de stat cu paşaportul moldovenesc fals. Pentru acest serviciu, bănuitul a extorcat încă1200 euro.

La 13 iulie 2010 bărbatul a fost reţinut în flagrant delict în momentul primirii sumei de 1700 euro.
În rezultatul măsurilor operative de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, au fost identificaţi şi reţinuţi 5 bărbaţi şi o femeie, bănuiţi de confecţionarea, deţinerea, vînzarea documentelor oficiale false.

Au fost efectuate mai multe acţiuni operative de investigaţie şi de urmărire penală, inclusiv 11 percheziţii la domiciliile şi în 4 automobile ale persoanelor bănuite. În rezultat a fost depistat utilaj tehnic sofisticat, peste 200 blanchete curate pentru paşapoarte a cetăţeanului Republicii Moldova, alte blanchete, emise de către diferite autorităţi publice din republică; ştampile ale instituţiilor de stat din Moldova şi străinătate.

Urmărirea penală este condusă de Procuratura Anticorupţie, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.