Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-07-09/vlad-filat-a-adresat-o-scrisoare-omologilor-sai-din-statele-membre-ale-uniunii-europeane-csi-sua-shi-16662.html
Data: Jul 9, 2010 (10:15)

Vlad Filat a adresat o scrisoare omologilor săi din statele membre ale Uniunii Europeane, CSI, SUA şi alte state

Prim-ministrul Vlad Filat a adresat o scrisoare omologilor săi din statele membre ale Uniunii Europeane, SUA, CSI  şi alte state participante la Forumul Parteneriat pentru Moldova din martie de la Bruxelles, în care solicită ajutor pentru depăşirea situaţiei create în urma calamităţilor naturale.
 
În scrisoare se menţionează că, în ultima perioadă Republica Moldova a fost afectată de puternice inundaţii, în urma cărora au fost distruse peste 500 case de locuit şi obiective de menire social - culturală, afectate mii de hectare de terenuri agricole, iar mai multe drumuri şi poduri au fost grav avariate. În scrisoare se spune şi despre primele jertfe înregistrate - o persoană decedată şi una dispărută.
 
Vlad Filat  spune că  Guvernul Republicii Moldova a întreprins un şir de măsuri de urgenţă pentru depăşirea consecinţelor calamităţilor naturale: au fost evacuaţi locuitorii mai multor sate aflate în zona de risc sporit, peste 450 familii fiind cazate provizoriu în şcoli, sanatorii şi cazarme. Vlad Filat precizează că toate forţele necesare sînt implicate în lichidarea consecinţelor inundaţiilor, dar resursele interne ale Republicii Moldova nu sînt suficiente pentru a face faţă provocărilor de amploare şi gestionarea situaţiei de urgenţă.  
 
„În condiţiile extrem de complicate cu care se confruntă ţara mea, mă adresez Dumneavoastră cu rugămintea de a examina posibilitatea acordării asistenţei umanitare şi a ajutorului financiar posibil în vederea depăşirii situaţiei extraordinare create în urma calamităţilor naturale", se mai spune în scrisoarea Prim-ministrului Republicii Moldova, informează Serviciul de presă al Guvernului.