Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-06-17/controalele-la-frontierele-schengen-cu-romania-si-bulgaria-vor-fi-eliminate-16311.html
Data: Jun 17, 2010 (17:02)

Controalele la frontierele Schengen cu Romania si Bulgaria vor fi eliminate

Romania si Bulgaria ar putea obtine foarte curand eliminarea controalelor la frontiera cu spatiul Schengen. Parlamentul a votat miercuri o decizie a Consiliul care precizeaza ca cele doua State Membre indeplinesc criteriile de protectie a datelor necesare pentru conectarea la baza de date SIS (Sistemul de Informatii Schengen), care permite schimbul de informatii in cadrul luptei impotriva criminalitatii si a imigratiei ilegale.

Raportul lui Carlos Coelho (PPE, PT), care aproba decizia Consiliului si care reprezinta primul pas catre ridicarea controalelor la frontiere, a fost adoptat in cadrul sedintei plenare cu 525 de voturi pentru, 18 impotriva si 54 de abtineri.

Un grup de lucru pentru evaluare a verificat daca sucursalele SIS din Romania si Bulgaria (care nu sunt deocamdata conectate la sistemul central) asigura un nivel suficient de protectie a datelor; evaluarea a fost pozitiva, deschizand astfel calea pentru testele suplimentare, care ar trebui realizate pana la sfarsitul acestui an.

Pana la acea data ambele state nu vor fi obligate sa refuze intrarea pe teritoriul lor sau sa expulzeze resortisanti din state terte pentru care un alt stat membru a emis o alerta SIS in scopul refuzului intrarii.

Sistemul de Informatii (SIS)

SIS este o baza de date sofisticata utilizata de agentii de control de la frontiera pentru a schimba informatii cu privire la persoane, in cadrul luptei impotriva criminalitatii si a imigratiei ilegale. Statele participante introduc date, numite „alerte", referitoare la persoanele cautate sau disparute, la bunurile pierdute sau furate, precum si la interdictiile de intrare.

Aceasta este imediat si direct accesibila tuturor agentilor de politie care actioneaza in interventiile stradale si altor autoritati publice care au nevoie de informatiile respective. Baza de date acopera cea mai mare parte a Uniunii Europene, la care se adauga Norvegia, Islanda si Elvetia. (EurActiv)