Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-06-07/vinduta-cu-500-dolari-pentru-a-fi-exploatata-sexual-16140.html
Data: Jun 7, 2010 (17:44)

Vîndută cu 500 dolari pentru a fi exploatată sexual

Procuratura sect. Botanica a remis recent instanţei de judecată cauza penală a unei femei învinuite de trafic de fiinţe umane. Potrivit actului de învinuire, femeia în vîrstă de 36 ani, mamă a 3 copii minori, a convins prin înşelăciune o consăteancă de a merge în Turcia, ca ulterior să fie angajată în or. Istanbul în calitate de vînzătoare la un magazin.

În realitate a vîndut-o pe aceasta contra sumei de 500 dolari SUA ca să fie exploatată sexual, ceea ce şi s-a întîmplat, pînă cînd nu a fost reţinută de jandarmi şi deportată din Turcia.

Pentru acţiunile sale făptaşa riscă de la 5 la 12 ani închisoare, anunţă un comunicat al Serviciului de presă al Procuraturii Generale.