Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
02.06.2010

In anul curent în America vor munci circa 4 mii de studenţi moldoveni

Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi o şedinţă de lucru, în cadrul căreia au fost abordate subiecte ce ţin de protecţia din partea statului a tinerilor ce participă în programul "Work&Travel", examenele de bacalaureat, admiterea în instituţiile de învăţămînt şi organizarea odihnei copiilor în perioada vacanţei de vară
 
Conform informaţiei prezentate, la momentul de faţă 23 de companii deţin dreptul de a opera în cadrul Programului educaţional-cultural "Work&Travel in USA" şi pînă acum dreptul de a pleca în SUA prin intermediul acestui program l-au obţinut peste 3,8 mii de studenţi. Se estimează că în total în acest an, în America vor munci circa 4 mii de studenţi moldoveni, cu o mie de studenţi mai mult decît în 2009. Anul trecut 88 de studenţi nu au revenit în patrie. 
 
Reprezentanţii instituţiilor statului au confirmat că o parte din studenţii care merg în SUA prin intermediul acestui Program se confruntă la destinaţie cu diferite probleme, cum ar fi: lipsa locului de muncă, de trai, salarii proaste. De asemenea, unele companii impun studenţii să achite diferite taxe suplimentare, să procure bilete avia la preţuri exagerate. Conform datelor prezentate de ministerul  Afacerilor Interne, în 2009-2010 au fost iniţiate 13 dosare penale pe marginea nerespectării contractelor de către companiile ce operează în cadrul acestui Program. De asemenea, la 6 companii le-au fost suspendate licenţele de activitate, iar la 4 - retrase.
 
În cadrul şedinţei s-a vorbit şi despre cazul studentului din Ocniţa, care a decedat în SUA. Se presupune că acesta s-ar fi înnecat într-o piscină. 
 
Vlad Filat a spus că acest caz este unul tragic şi a cerut Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, tuturor structurilor abilitate să întreprindă toate măsurile necesare în asemenea situaţii.
 
Vlad Filat a spus că personal a discutat cu mai mulţi studenţi care au mers în SUA prin intermediul acestui Program şi cunoaşte problemele cu care aceştea se confruntă.
 
„Programul „Work&Travel in USA" este unul benefic şi foarte util pentru studenţii din Republica Moldova şi trebuie să fim recunoscători Guvernului SUA că ne oferă o asemenea oportunitate. Totuşi, este clar că noi, avem problemele pe interior în gestionarea şi reglementarea eficientă a acestui domeniu, iar studenţii care pleacă la muncă în SUA sînt slab informaţi", a spus Vlad Filat.
 
Prim-ministrul a cerut Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, să instituie în regim de urgenţă un grup de lucru şi în cel mai scurt timp să prezinte modificările la cadrul normativ în vigoare, care să reglementeze eficient acest domeniu, cît şi posibilităţile de informare în detaliu a  studenţilor despre toate aspectele legate de acest Program. 
 
Un alt subiect pus în discuţie la şedinţa de astăzi a ţinut de demararea examenelor de bacalauriat pentru elevii care îşi fac studiile în altă limbă decît cea de stat. Conform informaţiei prezentate de ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, examenele de bacalaureat s-au desfăşurat în regim normal, ele fiind susţinute de către 5920 de candidaţi în 104 centre. De asemenea, tot astăzi au susţinut examene 2247 de elevi din şcoli medii generale. 
 
 
Premierul a mai cerut ministerului Finanţelor să achite pînă la finele lunii iunie, nu doar salariul profesorilor, dar şi concedialele. De asemenea, Prim-ministrul a pledat pentru ca profesorii care deţin grad didactic să primească  retribuţia  necesară, precizînd că cei care au obţinut acest grad, au muncit pentru el, anunta un comunicat de presa al Executivului. 
 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus