Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-05-20/premise-de-stabilizare-pe-piatza-de-telefonie-fixa-15916.html
Data: May 20, 2010 (16:51)

Premise de stabilizare pe piaţa de telefonie fixă

În primele trei luni ale anului curent, numărul abonaţilor la serviciile de telefonie fixă a crescut cu mai bine de 7,7 mii şi a ajuns la 1 mil. 146 mii, iar rata de penetrare a acestor servicii, raportată la o sută de locuitori ai republicii, a atins pragul de 32,1%, arată date ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) privind situaţia pe acest segment de piaţă.

Agenţia precizează că pragul de 32% a fost depăşit pentru prima dată în istoria de 120 de ani ai telefoniei fixe din ţara noastră. Primul milion de abonaţi ai telefoniei fixe a fost înregistrat în toamna anului 2006.  

În trimestrul de referinţă, SA „MOLDTELECOM" a conectat la reţeaua sa 2,5 mii de abonaţi noi, iar operatorii alternativi de telefonie fixă - 4,2 mii. La începutul lunii aprilie  SA „MOLDTELECOM" avea 1 mil. 113 mii de abonaţi, iar operatorii alternativi - peste 33 mii. Cota de piaţă a SA „MOLDTELECOM", după numărul de abonaţi,  a constituit  97,2%, iar cea a operatorilor alternativi a ajuns la 2,8%.

Totodată, în aceeaşi perioadă, pe această piaţă s-a înregistrat o scădere uşoară a volumului vânzărilor, faţă de primul trimestru al anului 2009. Acest indicator s-a redus cu 1,6% şi a alcătuit 466 mil. lei. Venitul provenit din activităţile de telefonie fixă a SA „MOLDTELECOM" a constituit 461,7 mil. lei, iar venitul operatorilor  alternativi - 4,27 mil. lei. Această scădere a fost cauzată de diminuarea traficului în reţelele fixe, care, la rândul său, este generată de micşorarea consumului serviciilor de telefonie fixă. Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) a scăzut cu 3,5% şi a însumat 136 lei.

În primul trimestru, pe piaţa telefoniei fixe au activat 15 furnizori. Cel mai mare jucător pe această piaţă  este SA „MOLDTELECOM" care deţine, după cifra de afaceri, o cotă de piaţă de 99,1 %. Cealaltă parte a pieţei este împărţită între furnizorii  alternativi, printre care ÎS „Calea ferată din Moldova", companiile „RISCOM" SA, „ARAX - IMPEX" SRL, „SICRES" SRL, „STARNET" SRL, etc.

 

Alte detalii despre evoluţia pieţei de telefonie fixă le găsiţi pe pagina de Internet a Agenţiei: www.anrceti.md, în secţiunea „Date statistice"", informează un comunicat al Serviciul de presă al ANRCETI.