Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.05.2010

Comisia Electorală Centrală va prezenta corpului diplomatic din R.Moldova proiectul pilot „Registrul electronic al alegătorilor şi I-voting-ul"

Miercuri, 12 mai, Comisia Electorală Centrală va prezenta corpului diplomatic din R.Moldova proiectul pilot care va fi implementat la 16 mai 2010 în or. Sîngera „Registrul electronic al alegătorilor şi I-voting-ul".

Tot miercuri, CEC organizează un seminar pentru observatorii acreditaţi şi jurnaliştii care doresc să reflecte ziua alegerilor în or. Sîngera, sub genericul: „Testarea  Registrului electronic al alegătorilor şi testarea votării electronice la 16 mai 2010".  CEC va  explica ce este Registrul electronic al alegătorilor, ce este i-votingul, ce este un proiect pilot, la ce probleme ne putem aştepta şi cum le putem rezolva, particularităţile monitorizării/reflectării alegerilor organizate cu utilizarea registrului electronic al alegătorilor şi votarea electronică. Jurnaliştii interesaţi sunt invitaţi să participe.  

Potrivit CEC, la 16 mai 2010 în cincisprezece localităţi din Republica Moldova se vor desfăşura alegeri locale parţiale. Comisia Electorală Centrală şi-a propus testarea unor module ale Sistemului Informaţional Automatizat de Stat "Alegeri" în cinci secţii de votare din oraşul Sîngera, mun. Chişinău.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus