Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.03.2010

Vitalie Marinuţa a avut o întrevedere cu ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi

Vitalie Marinuţa a avut o întrevedere  cu ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi

Ministrul Apărării din R.Moldova, Vitalie Marinuţa, a avut ieri o întrevedere cu ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi .

Potrivit MAE român, ministrul Baconschi a constatat cu satisfacţie tendinţa ascendentă a contactelor politice bilaterale şi intensificarea cooperării dintre autorităţile centrale din România şi Republica Moldova din ultima perioadă. A reiterat sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a punctat momente importante recente precum succesul Conferinţei Donatorilor pentru Republica Moldova, desfăşurarea celei de-a doua runde de negocieri pentru Acordul de Asociere, precum şi lansarea Grupului informal de sprijin pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.

Cele două părţi au salutat reluarea cooperării bilaterale în domeniul militar, în special pe linie educaţională, precum şi semnarea Protocolului de colaborare între Forţele Aeriene ale României şi Forţele Aeriene Militare ale Republicii Moldova.

A fost apreciat rolul pozitiv jucat de Centrul de Informare şi Documentare NATO din Republica Moldova în activitatea de diplomaţie publică.

Discuţiile au atins şi subiectul scutului anti-rachetă, subliniindu-se că acesta este un factor pozitiv pentru securitatea regională.

Asupra dosarului transnistrean, părţile au agreat că pentru acesta trebuie găsite răspunsuri viabile, echilibrate, care să ia în considerare interesele legitime ale Republicii Moldova şi să ofere tuturor cetăţenilor acesteia, inclusiv celor din regiunea de est, şansa prosperităţii, stabilităţii şi respectării drepturilor fundamentale. În acest sens, implicarea mai mare a Uniunii Europene în regiune nu poate fi decât benefică.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus