Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.03.2010

La Bruxelles s-a desfăşurat a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere între RM şi UE

Potrivit MAEIE, în perioada 25 şi 26 martie la Bruxelles s-a desfăşurat a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere între RM şi UE. Delegaţia UE a fost condusă de Gunnar Wiegand, director al Directoratului pentru Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, Comisia Europeană, negociatorul-şef din partea UE, iar delegaţia RM de Natalia  Gherman, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, negociator-şef al delegaţiei RM.

În cadrul şedinţei plenare a fost evaluat procesul de negocieri organizat, între prima şi a doua rundă, în cadrul unei serii de videoconferinţe. Părţile au convenit şi au închis provizoriu majoritatea articolelor ce se referă la tematica contactelor interumane. De asemenea, au fost închise provizoriu o parte din articolele cu privire la cooperarea economică, sectorială şi financiară, şi a fost atins un înalt grad de convergenţă în negocierile protecţiei consumatorilor, sănătăţii publice, statisticii şi societăţii informaţionale.

În cadrul aceleiaşi runde au fost lansate negocierile în domeniile dialogului politic şi reformei, cooperării în domeniul politicii externe şi de securitate comune; justiţiei, libertăţii şi securităţii; cooperării economice, sectoriale şi financiare; cooperării şi contactelor interumane.  Printre cele mai importante probleme discutate au fost statul de drept, protecţia datelor personale, combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, combaterea traficului de droguri, precum şi cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate comună, prevenirea şi soluţionarea conflictelor, managmentul crizelor. În acest context părţile au pus un accent deosebit pe reflectarea cooperării în domeniul soluţionării conflictului transnistrean.

Părţile au convenit ca runda a treia să aibă loc la Chişinău în prima decadă a lunii iunie, anul curent.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus