Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-02-03/noul-shef-al-delegatziei-uniunii-europene-in-moldova-a-vizitat-gagauzia-14369.html
Data: Feb 3, 2010 (15:53)

Noul Şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova a vizitat Găgăuzia

În cadrul relaţiilor UE-R. Moldova, noul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel, a efectuat prima vizită în UTA Găgăuzia, împreună cu Însărcinatul cu Afaceri al Suediei, Julius Liljestrom.
"Uniunea Europeană a anunţat recent o relaţie mai aprofundată cu Republica Moldova, prin lansarea negocierilor asupra Acordului de Asociere. Prin urmare, considerăm că acum este timpul cel mai oportun pentru stabilirea unor relaţii mai apropiate cu societatea din UTA Găgăuzia, fiind parte a societăţii moldoveneşti", a spus Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei UE în Moldova în timpul vizitei sale.

Delegaţia a avut întâlniri cu Guvernatorul Găgăuziei, Mihail Formuzal, cu primarul or. Comrat, Nicolae Dudoglo, cu Rectorul Universităţii de Stat, Serghei Zaharia şi cu reprezentanţii firmelor Europene care investesc în regiune. Scopul principal al întâlnirilor a fost schimbul de opinii privind actualul mediu economic, social şi educaţional din Găgăuzia.
Totodată, reprezentanţii UE s-au întâlnit cu studenţii de la Universitatea de Stat din Comrat, informându-i despre activitatea Delegaţiei UE în Moldova şi despre relaţiile bilaterale dintre UE şi Moldova. În cadrul bibliotecii Universităţii de Stat din Găgăuzia a fost inaugurat un Punct European de Informare, unde studenţii vor avea oportunitatea de a obţine mai multe informaţii referitoare la Uniunea Europeană şi la Asistenţa UE în Moldova.

Sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova a fost inaugurat în centrul municipiului Chişinău în octombrie 2005. Delegaţia are statut de misiune diplomatică şi este reprezentanta oficială a Uniunii Europene în R.Moldova.
Delegaţiei UE în R.Moldova participă la implementarea programelor de asistenţă externă ale Uniunii Europene (cele mai de bază fiind TACIS, PSA, IEVP), care se axează pe susţinerea dezvoltării democratice şi a bunei guvernări, acordînd suport pentru realizarea reformei regulatorii şi formarea capacităţii administrative, precum şi întru reducerea sărăciei şi creşterea economică, , anunţă un comunicat al Delegaţiei UE în Moldova