Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.01.2010

Preşedintele României a sosit în vizită la Chişinău

Preşedintele României a sosit în vizită la Chişinău

La aeroport Traian Băsescu a fost întîmpinat de Preşedintele interimar al R.Moldova Mihai Ghimpu.

Înaintea plecării spre Chişinău, Traian Băsescu a declarat pentru presă, că "obiectivele vizitei sînt apropierea R. Moldova de UE, avînd ca finalitate integrarea Moldovei în UE. Un alt subiect este utilizarea celor 130 milioane de euro pentru proiecte comune cu R. Moldova şi Ucraina. Vom discuta şi sprijinul direct, pe care România îl poate acorda R. Moldova. Nu este vorba doar de un sprijin politic, ci şi unul direct. Vom discuta formula. Noi avem deja punctul nostru de vedere".

Potrivit preşedintelui român, în cadrul vizitei urmează a fi puse în discuţie cele 12 acorduri bilaterale, a căror negociere a fost oprită din cauza poziţiilor fostului regim de la Chişinău. El a apreciat că negocierea acestora trebuie să continue, pentru ca relaţia bilaterală să capete noi posibilităţi legislative. Traian Băsescu a remarcat că după instalarea "regimului democratic" de la Chişinău a avut loc o clarificare a orientării Moldovei spre UE. În context, preşedintele român a menţionat demararea procesului de negocieri pe marginea Acordului de asociere cu UE şi prima reuniune a grupului de acţiune UE-Moldova. Vizita curentă constituie a cincea vizită a lui Traian Băsescu în Moldova şi este prima destinaţie externă a şefului statului în fiecare dintre cele două mandate ale sale.

Traian Băsescu va avea întrevederi cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, va participa la o şedinţă comună a delegaţiilor celor două ţări. De asemenea, preşedintele român va fi decorat cu Ordinul Republicii, va depune flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi la mormintele poeţilor Grigore Vieru, Ion Vatamanu, ale interpreţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, ale oamenilor politici Anton Crihan, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin. Conform programului, Traian Băsescu va avea întrevederi cu premierul Vladimir Filat, cu primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cu liderii şi reprezentanţii formaţiunilor parlamentare - Maria Postoico, Mihai Godea, Ion Hadârcă, Dumitru Diacov, Vasile Balan şi cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană - Mihai Ghimpu, Vladimir Filat, Marian Lupu, Serafim Urechean.

De asemenea, Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu se vor deplasa la Cahul, unde vor participa la ceremonia depunerii coroanelor de flori la "Cimitirul de Onoare Românesc" din localitatea Ţiganca, raionul Cantemir. Potrivit agendei, cei doi vor rosti alocuţiuni în faţa studenţilor şi profesorilor Universităţii de Stat "Bogdan Petriceicu Hasdeu" şi vor vizita sediul viitorului Consulat al României din Cahul. Şeful statului român va fi însoţit în Moldova de ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Eugen Tomac, senatorul Viorel-Riceard Badea, deputatul Tudor Panţîru, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad.


cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus