Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.01.2010

Filat, vizita in SUA

Filat, vizita in SUA

Potrivit Serviciul de presă al Guvernului, delegaţia Guvernului R. Moldova, condusă de Prim-ministrul Vlad Filat, a avut o întrevedere cu Robert B. Zoellick, Preşedintele Băncii Mondiale

Premierul a făcut o prezentare a priorităţilor Guvernului pentru 2010 şi a menţionat că asigurarea bunei guvernări, demonopolizarea şi liberalizarea economiei Republicii Moldova fac parte din acţiunile imediate ale Executivului.

Vlad Filat a solicitat asistenţa BM în identificarea unor soluţii pentru compensarea diferenţei de tarif ca urmare a ultimelor majorări. De compensaţii urmează să beneficieze reprezentanţii păturilor social-vulnerabile.

Robert B. Zoellick a spus că BM va continua să sprijine dezvoltarea Republicii Moldova, prin asistenţa pe care o oferă, menţionînd că va susţine eforturile Guvernului în continuarea reformării administraţiei publice.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre domeniile în care asistenţa BM ar fi binevenită, cum ar fi, spre exemplu, cel al tehnologiilor informaţionale şi de comunicare.

Partea moldovenească a solicitat includerea Republicii Moldova în Iniţiativa de Transformare a Guvernării, dar şi asistenţă în organizarea Grupului de Lucru Consultativ. Evenimentul urmează să aibă loc în luna martie, 2010 la Bruxelles.

La întrevedere a participat şi Melanie Marlett, directorul de ţară al BM în Moldova.

SUA este dispusă să ofere Republicii Moldova asistenţă consultativă în domeniul securităţii energetice

Prim-ministrul Vlad Filat a avut un dejun de lucru cu Richard Morningstar, Reprezentantul Special al Secretarului de Stat pentru problematica energetică în spaţiul euroasiatic, şi Jonathan Elkind, Adjunctul principal al Asistentului Secretarului pentru Energie

Vlad Filat a exprimat gratitudine părţii americane pentru asistenţa valoroasă în domeniul construcţiei democratice şi reformei economice, precizînd în context că apreciază foarte mult susţinerea din partea Guvernului SUA pentru perioada de tranziţie la o guvernare viabilă.

Prim-ministrul a informat interlocutorii despre situaţia în domeniul energetic din Republica Moldova şi măsurile ce se întreprind pentru asigurarea securităţii energetice.

„Cooperarea în domeniul energetic este una din priorităţile noastre în dialogul cu partenerii străini. În prezent, Moldova este dependentă de livrările de gaze din Federaţia Rusă. Pentru a depăşi această situaţie, ne propunem drept scop identificarea soluţiilor de alternativă", a precizat Vlad Filat.

Premierul a optat pentru intensificarea schimburilor comerciale, pentru sporirea volumului investiţiilor americane şi pentru reluarea activităţii Comitetului moldo-american de cooperare economică şi investiţională. Acest Comitet a fost creat în anul 2003, iar ultima şedinţă a avut loc în 2005.

Richard Morningstar şi Jonathan Elkind şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în domeniile prioritare identificate, menţionînd că SUA este dispusă să ofere Republicii Moldova asistenţă consultativă în domeniul securităţii energetice.


Companiile „Google", „Hewlett Packard", „Fujitsu", „Oracle", „Gemalto", „Philips Medical"s-au arătat interesaţi de domeniul TIC din Moldova

Prim-ministrul Vlad FILAT, însoţit de membrii delegaţiei Guvernului R.Moldova, a avut o întrevedere cu reprezentanţii companiilor din domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicare (TIC), în cadrul vizitei pe care o întreprinde în SUA

Dialogul a fost moderat de către Melanie MARLETT, directorul de ţară al BM în Moldova. Printre participanţii la discuţie au fost reprezentanţii companiilor „Google", „Hewlett Packard", „Fujitsu", „Oracle", „Gemalto", „Philips Medical".

Premierul a menţionat că domeniul TIC în Moldova este abia la început de cale, dar cu mari perspective.

„Guvernul RM a iniţiat un amplu proces de reformare a tuturor domeniilor, inclusiv cel al TIC. Scopul urmărit de noi este dezvoltarea economiei naţionale şi crearea condiţiilor necesare pentru atragerea investiţiilor străine", a spus Vlad Filat.

Premierul a apreciat în context disponibilitatea Singapore de a oferi asistenţă Moldovei în acest domeniu.

Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, Vice-premier, a făcut o prezentare a domeniului TIC din Moldova, menţionînd că a fost elaborată o strategie de dezvoltare a acestui domeniu, care urmează să fie aprobată în scurt timp de Guvern.

„Domeniul TIC este unul cu perspective mari. Deşi nu este prea dezvoltat la moment, el deţine 10% din PIB. Ne dorim să dezvoltăm acest domeniu şi mai mult, astfel încît toţi locuitorii Moldovei să poată beneficia de servicii de înaltă calitate", a spus Valeriu Lazăr.

Participanţii la întrevedere s-au arătat interesaţi de domeniul TIC din Moldova, precizînd că există mai multe servicii TIC care ar fi utile ţării noastre. Ei au menţionat drept exemplu serviciile mobile de oferire a informaţiei meteo pentru fermieri.


Delegaţia Guvernului R.Moldovas-a întălnit la Washington cu conducerea German Marshall Fund

Delegaţia Guvernului Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Vlad Filat, s-a întălnit la Washington cu conducerea German Marshall Fund (GMF) şi a Institutul Republican Internaţional (IRI)

Discuţiile s-au axat pe situaţia din Republica Moldova şi modalităţile de susţinere a ţării noastre pe calea dezvoltării democratice de către cele două organizaţii.

David J. Kramer, reprezentantul GMF, a spus că în ultimii doi ani GMF şi-a intensificat activitatea în Republica Moldova prin lansarea mai multor proiecte. Reprezentantul GMF a spus că scopul acestor proiecte este consolidarea democraţiei şi a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. David J. Kramer a promis că GMF va continua să susţină Republica Moldova.

Lorne Craner, Preşedintele IRI, a spus că ştie situaţia din Republica Moldova, deoarece urmăreşte cu atenţie evenimentele ce au loc aici.

El a menţionat că IRI va continua să susţină Republica Moldova, iar, în cazul desfăşurării alegerilor anticipate, va acorda asistenţă în domeniul electoral.

Prim-ministrul Vlad Filat a mulţumit GMF şi IRI pentru atitudinea şi deschiderea de care dau dovadă faţă de Republica Moldova, precizînd că, datorită acţiunilor lor, ţara noastră avansează pe calea democraţiei.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus