Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.01.2010

Grupului de lucru pentru cercetări şi analize constituţionale consideră că trebuie modificate 69 de articole din Constituţia R.Moldova

Grupului de lucru pentru cercetări şi analize constituţionale consideră că trebuie modificate 69 de articole din Constituţia R.Moldova

Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al R.Moldova, a prezidat astăzi şedinţa Comisiei pentru reforma constituţională.

În cadrul şedinţei a fost aprobat Regulamentul Comisiei, conform căruia sarcina de bază a Comisiei este de a examina necesitatea reformei constituţionale şi de a propune Parlamentului modalitatea realizării acesteia.

Comisia va efectua o analiză ştiinţifică a conţinutului Constituţiei Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, va identifica lacunele din sistemul constituţional. Regulamentul prevede, de asemenea, studierea cadrului constituţional internaţional, analiza comparativă a propunerilor înaintate Comisiei cu reglementările în materia respectivă ale legislaţiei comunitare, precum şi alte sarcini.

Membrii Comisiei au audiat un raport al grupului de lucru pentru cercetări şi analize constituţionale, constituit în şedinţa precedentă din 4 decembrie 2009. Potrivit preşedintelui acestui grup Victor Popa, doctor habilitat în drept, profesor universitar, în urma analizei conţinutului Constituţiei Republicii Moldova, grupul consideră că este necesar să fie modificate 69 de articole, ceea ce constituie mai puţin de o jumătate din articolele ce se conţin în legea Supremă a statului, şi de a propune Parlamentului spre examinare o Constituţie în redacţie nouă.

La propunerea Preşedintelui Mihai Ghimpu membrii Comisiei au votat în favoarea adoptării unei Constituţii în redacţie nouă şi au împuternicit grupul de lucru să elaboreze modificările respective, precum şi proiectul de lege privind procedura adoptării Constituţiei în redacţie nouă.

Comisia pentru reforma constituţională a fost constituită prin decret prezidenţial la 1 decembrie 2009, pornind de la necesitatea depăşirii crizei constituţionale, consolidării statalităţii Republicii Moldova, sporirii eficienţei guvernării societăţii şi funcţionării instituţiilor publice, asigurării manifestării voinţei generale a poporului de către Legea Supremă a statului, anunţă Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus