Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-12-17/consultari-politice-moldofinlandeze-la-chishinau-13669.html
Data: Dec 17, 2009 (09:55)
Potrivit MAEIE, directori ai ministerelor de externe din Republica Moldova şi Finlanda s-au întâlnit în această săptămână la Chişinău în vederea desfăşurării de consultări politice. Primind grupul de experţi finlandezi, Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a remarcat importanţa dezvoltării continue a dialogului bilateral dintre cele două ţări şi a salutat decizia Finlandei de aderare la Centrul Comun de Vize începând cu 1 octombrie anul curent. Cu referire la priorităţile agendei bilaterale, au fost reiterate solicitarea de sprijin pentru realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova şi importanţa negocierii Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE.
Abordând subiectul transnistrean, experţii au subliniat rolul Misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM) şi au salutat prelungirea mandatului misiunii pentru o perioadă de încă doi ani, începând cu 1 decembrie 2009. Delegaţia moldovenească a exprimat speranţa privind contribuţia Finlandei la activitatea misiunii.
Diplomaţii moldoveni au evidenţiat acţiunile întreprinse de Guvern în vederea implementării reformelor privind consolidarea capacităţilor instituţionale. Partea finlandeză şi-a exprimat disponibilitatea să ofere servicii de consultanţă în domeniul integrării europene, reformelor sectoriale, eficienţei energetice, business-ului mic şi mijlociu. De asemenea, a fost relevată posibilitatea Guvernului finlandez de a finanţa, în 2010, proiecte bilaterale în domeniile social, mass-media şi combaterii traficului de fiinţe umane.
Partea finlandeză a exprimat disponibilitatea ministrului de externe, Alexander Stubb, de a efectua o vizită în Republica Moldova în prima jumătate a anului viitor.