Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-12-15/la-chishinau-se-va-desfashura-cea-de-a-via-editzie-a-tirgului-de-craciun-13621.html
Data: Dec 15, 2009 (22:34)

La Chişinău se va desfăşura cea de a VI-a ediţie a Tîrgului de Crăciun

La Chişinău se va desfăşura, în perioada 17 - 22 decembrie curent, cea de a VI-a ediţie a Tîrgului de Crăciun. Oragizatorii evenimentului sunt Ministerul Economiei de comun cu Centrul Internaţional de Expoziţii (CIE) Moldexpo.

Tîrgul prezintă rodul muncii antreprenorilor care propun consumatorilor produse şi servicii cu specific de sărbătoare.

Printre participanţi se disting întreprinderi autohtone notorii, precum: Combinatul de panificaţie „Franzeluţa", Fabrica de confecţii „Ionel", „Iuvas" S.R.L., „Romaniţa" S.A., „Telemar" S.R.L. etc. Vor fi prezente în pavilion branduri mondiale ca „Zepter International" şi circa 10 companii italiene, întrunite într-un stand comun de către firma „Iurislex".  

Un eşantion considerabil de participanţi este format din întreprinderi mici şi mijlocii, printre care „Armir" SRL, Alexandru Chelaru ÎI, „Bit Program" SRL, „Debut-Sor" SRL, „Glavirux" SRL, „Iapaa Service" SRL, „Lenicris Lux" SRL etc.
Oferta expoziţională va fi structurată pe următoarele domenii: produse alimentare şi băuturi; articole de vestimentaţie, blănuri; textile, articole de pat; încălţăminte şi articole de marochinărie; produse cosmetice; bijuterii; obiecte de artizanat, suvenire, lumînări, jucării pentru Pomul de Crăciun etc.  

În cadrul evenimentului se vor desfăşura, de asemenea, ateliere de creaţie, demonstraţii gen master-class, degustări şi manifestaţii tradiţionale de sărbătoare.

Începînd cu anul 2004, „Tîrgul de Crăciun" a devenit deja o buna şi frumoasă tradiţie desfăşurînd cu succes Tîrgul cadourilor de Crăciun, care este agreat de către consumatori pentru oportunitatea de a face achiziţii reuşite, direct de la producători, la preţuri promoţionale şi calitate superioară. Pe lîngă profitul pe care expozanţii îl obţin din vînzări, întreprinzătorii beneficiază de un instrument unic de testare a rezultatelor participării la alte expoziţii strict specializate, desfăşurate pe spaţiile „Moldexpo", în cadrul cărora se determină competitivitatea produselor, gradul de concurenţă între producători şi de satisfacere a consumatorilor.

În acest an, evenimentul va fi inaugurat în data de 17 decembrie, orele 11:00, cu locaţia de desfăşurare CIE Moldexpo.