Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
14.12.2009

Echipa “Ziarul de Gardă”, ameninţată. Vedeţi declaraţia

Echipa „Ziarului de Gardă" (ZdG) a difuzat, luni, o declaraţie în care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ameninţările adresate redacţiei şi reporterilor după publicarea unui şir de investigaţii jurnalistice legate de corupţia la Gara de Trenuri din Chişinău, comunică Agenţia Monitor Media.

Vedeţi textul declaraţiei:

În atenţia Ministerului de Interne, Procuraturii Generale, SIS, a ONG-urilor de media şi pentru drepturile omului, mass-media

Echipa Ziarului de Gardă (ZdG) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ameninţările adresate redacţiei şi reporterilor după publicarea unui şir de investigaţii jurnalistice legate de corupţia la Gara de Trenuri din Chişinău.

După ce în ultimele numere ale ZdG au fost publicate 3 părţi ale articolului întiutulat "Trenul corupţiei în Gara Chişinău", în adresa reporterilor, a redacţiei, a membrilor familiilor echipei de investigaţie, dar şi a surselor care ne-au oferit informaţii, au fost lansate un şir de ameninţări telefonice, electronice şi directe.

Ameninţările, au în fond următorul conţinut:"voi nu înţelegeţi gravitatea problemei şi ce oameni sunt implicaţi în această treabă", "e periculos din câte ştiu eu dar credeţi-mă, ştiu foarte multe",
"şi nu o răfuială, că acum nu este anul 90', dar sunt metode mai eficiente", "mie mi-ar fi frică...fără pistol", "pe un scaun elecrtocutat sau ceva de genul asta".

Considerăm că aceste ameninţări pun în pericol siguranţa reporterilor ZdG care, în pofida tuturor dificultăţilor, vor continua să elucideze starea de lucruri din această instituţie.

Solicităm Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, SIS, să asigure securitatea reporterilor dar şi o anchetare mai rapidă a cazului de la Gara de Trenuri, în vederea stopării schemei coruptive şi a valului de intimidări.

Solicităm colegii noştri din presă să se alăture acestei campanii de elucidare a schemelor de corupţie din cadrul Căilor Ferate ale Moldovei, prin preluarea articolelor publicate în ZdG sau prin alăturarea la colegii noştri care îndeplinesc această muncă.

Solicităm organizaţiilor de media şi ONG-urilor care activează pentru combaterea corupţiei şi drepturile omului să susţină reporterii în elucidarea acestui fenomen.


Textele menţionate pot fi văzute în numerele 44,45,46 din 26 noiembrie, 3 decembrie şi 10 decembrie, sau pe pagina web www.zdg.md, sub titlul "Trenul coruţiei în Gara Chişinău".

Aneta GROSU, redactor-şef
Alina Radu, director
23-44-38

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus