Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-12-09/rom-nia-acorda-gratuit-moldovei-500-000-de-doze-de-vaccin-ah1n1-13507.html
Data: Dec 9, 2009 (20:26)

România acordă gratuit Moldovei 500.000 de doze de vaccin AH1N1

Executivul român a luat decizia, în cadrul reuniunii de astăzi, de a acorda sprijin umanitar de urgenţă Republicii Moldova, Ucrainei şi Republicii Macedonia, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor cu gripă AH1N1. Astfel, vor fi transmise gratuit 1.150.000 de doze de vaccin gripal cu tulpină pandemică, după cum urmează: 500.000 de doze Republicii Moldova, 400.000 de doze Ucrainei şi 250.000 de doze Republicii Macedonia.

Cheltuielile legate de transportul dozelor de vaccin sunt suportate de Guvernul României pe teritoriul României şi de guvernele celorlalte ţări, pe teritoriile acestora.

"Vă informam, după şedinţa din 25 noiembrie, despre un proiect de lege ce urma să fie promovat în Parlament de către miniştrii-parlamentari cu privire la acordarea unui sprijin Guvernului Republicii Moldova. S-a luat astăzi decizia ca dozele de vaccin să fie acordate prin intermediul unei Hotărâri de Guvern întrucât acordarea ajutorului nu mai poate fi întârziată" , a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului român, Ioana Muntean.