Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2009-11-23/alegerile-preshedintelui-ar-putea-avea-loc-la-7-decembrie-13171.html
Data: Nov 23, 2009 (22:03)

Alegerile preşedintelui ar putea avea loc la 7 decembrie

Data probabilă a alegerilor preşedintelui este data de 7 decembrie, a anunţat luni, premierul Vladimir Filat în cadrul emisiunii „în PROFunzime”.

El a menţionat că până în prezent nu au avut loc discuţii cu conducerea PCRM în vederea identificării unei soluţii pentru a vota preşedintele ţării. Totodată, premierul a spus că memrbii Alianţei „muncesc” în această direcţie, purtând discuţii cu unii deputaţi comunişti, care ar putea vota candidatura şefului statului.
  
Vladimir Filat a spus că miercuri ar fi făcută publică lista cu propuneri din partea AIE către deputaţii comunişti, pentru a se putea alege preşedintele.

Potrivit lui Filat, lista va reprezenta „un cadru” pentru ca acei oameni să aibă posibilitatea de a se dezvolta după alegerile prezidenţiale. El a negat faptul că ar fi vorba de absolvirea de pedeapsă a deputaţilor comunişti în schimbul votului. Potrivit lui Filat, cei ce vor vota nu au probleme cu legea.

Vladimir Filat a spus că, este evident că deputaţii comunişti se tem ce se va întâmpla cu ei după vot. „Este vorba de a le acorda acelor oameni posibilitatea să-şi constituie o fracţiune parlamentară, să se dezvolte şi după alegeri”, a spus Filat.